Primarul din Râmnicu Vâlcea, reținut pentru luare de mită

Primarul din Râmnicu Vâlcea, reținut pentru luare de mită
Publicat: 26/04/2013, 09:39
Actualizat: 27/03/2019, 04:07

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reținut, joi noapte, pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant când primea 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredințase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spații publice, informează MEDIAFAX.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac acte de urmărire penală în cazul lui Emilian Valentin Frâncu, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru luare de mită, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2013, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredințat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spații publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În luna ianuarie, primarul Emilian Frâncu i-ar fi cerut administratorului firmei, denunțător în cauză, un procent de 10 la sută din valoarea contractului.

După finalizarea lucrărilor menționate în contractul de prestări de servicii și plata unei prime tranșe din banii datorați de Primărie, la 22 aprilie, Emilian Frâncu i-ar fi pretins administratorului firmei, printr-un intermediar, suma de 50.000 de lei. În schimbul banilor ceruți, Frâncu trebuia să semneze documentele care condiționau efectuarea plății celei de-a doua tranșe către firma denunțătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea, susțin procurorii DNA.

Primarul Emilian Frâncu i-ar mai fi cerut administratorului firmei suma de 40.000 de lei, „disimulată într-un contract de sponsorizare”, după plata ultimei tranșe pentru prestarea serviciilor.

Joi, conform înțelegerii, administratorul firmei i-a remis lui Emilian Frâncu, prin intermediar, suma de 50.000 de lei, primarul fiind prins în flagrant.

Procurorii i-au adus la cunoștință lui Emilian Frâncu acuzațiile și au dispus reținerea lui pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au făcut, joi dimineață, percheziții la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar și la locuința primarului Emilian Frâncu. Procurorii au solicitat acte privind achizițiile făcute de primar din momentul preluării funcției, inclusiv documente care vizează proiectul și documentațiile de execuție a pasarelei-pasaj Tudor Vladimirescu, de la intrarea în oraș.

Emilian Frâncu a fost dus la audieri la DNA București, după ce timp de aproximativ cinci ore a fost interogat de către anchetatori în sediul Primăriei, alături de un angajat al instituției și de directoarea unei televiziuni locale, în al cărei sediu ar fi fost organizat flagrantul, au precizat sursele citate.

La sediul DNA București ar fi fost aduși și directorul televiziunii respective, Aura Constantinov, precum și șeful Corpului de control din Primăria Râmnicu Vâlcea,Vasile Avram.

Potrivit declarației de avere depuse la preluarea mandatului, Emilian Frâncu are 3,8 hectare de de teren agricol și 0,8 hectare de pădure moștenite în județul Alba și 600 de metri pătrați în Râmnicu Vâlcea, deținuți împreună cu soția.

De asemenea, are două apartamente și o casă în Râmnicu Vâlcea. Un apartament de patru camere este moștenit în 1998, iar un altul, de cinci camere și 110 metri pătrați, este achiziționat 2003. Casa are 230 de metri pătrați și a fost finalizată în 2011, fiind deținută împreună cu soția.

Emilian Frâncu are și un autoturism Ford Focus Break din 2006, cumpărat în leasing. El mai declară obiecte de artă și de cult în valoare de 20.000 de lei, dobândite în perioada 1960-2008, o colecție filatelică și de carte rară evaluată la 36.000 de lei și bijuterii în valoare de 16.000 de lei. Frâncu mai declara că a înstrăinat, în 2011, 499330 de titluri de reconversie ANRP la valoarea totală nominală 289162.

De asemenea, la momentul completării declarației el menționa și un împrumut în valoare de 43.000 de lei către Băjău Marin, dar și datorii de 49.680 de lei, 42.5000 de euro la Banca Transilvania și de 320.000 de lei la Libra Bank.

În declarația de interese, Emilian Frâncu menționează faptul că este asociat fondator la Fundația Vâlcea 1, membru fondator al Fundației „Colegiul Național Afaceri Interne”, care este de utilitate publică și președintele Asociației Filateliștilor Vâlcea.

În perioada 1992 – 1993, Frâncu a fost membru al Alianței Civice, iar între 1993 și 1998 a fost președinte al Alianței Civice Vâlcea. Ulterior, din 1998 până în 2001 a fost vicepreședinte PNL Vâlcea, în urma fuziunii dintre cele două formațiuni.

Din 2001 și până în 2009 a fost președinte al PNL Vâlcea și membru în Delegația Permanentă și CRN din PNL. Din 2007 a fost membru în Biroul Politic Central al PNL. El are la acest capitol și o observație: „În 1987 am fost primit în PCR, la DPTc Vâlcea, fără a avea vreo funcție de conducere”.

În aprilie 2009, Frâncu a preluat interimar conducerea PNL Râmnicu Vâlcea, după ce biroul municipal de conducere a demisionat în bloc, din cauza rezultatului slab obținut la alegerile parțiale pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, organizate după arestarea fostului primar Mircia Gutău.

În august 2010, au fost organizate alegeri la PNL Râmnicu Vâlcea, iar Emilian Frâncu a fost reconfirmat în funcția de președinte al filialei, pe care o deține și în prezent.

Frâncu a fost ales primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în iunie 2012.

Sâmbătă vor fi organizate alegeri în PNL Râmnicu Vâlcea, iar singurul care și-a depus candidatura până acum este Emilian Frâncu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja...
Câinii și pisicile vă pot ucide. Alertă pentru proprietarii de animale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vitamina care ar putea încetini îmbătrânirea