Primul scandal major al guvernării USL. Lider PNL: „Dacă ne șicanăm așa între noi, merităm să ajungem ca PDL”. EXCLUSIV

Publicat: 08/02/2013, 08:47
Actualizat: 08/08/2015, 12:09

În timp ce sărbătoresc cu discursuri optimiste doi ani de USL, PSD și PNL se calcă pe picioare după perdea. Liberalii și PSD-iștii își pun reciproc bețe în roate în împărțirea în guvern a zonelor de influență. După o lună și jumătate de la reinstalare, Victor Ponta încă ține în șah o bună parte din secretarii de stat ai PNL și PC cărora le amână numirile. Alții, desemnați în ministere bicolore, nu au nici până acum atribuțiile stabilite.

Dincolo de secretarii de stat ținuți pe lista de așteptare sau de cei decorativi, marea dispută internă în guvern rămâne cea legată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, a cărei împărțire între Ministerul Transporturilor, aflat la PNL, și Departamentul Proiectelor de Infrastructură, controlat de PSD, nu are nici până la această dată un termen precis. Până atunci, toate proiectele bănoase de infrastructură rutieră, atât cele legate de autostrăzi, cât și cele pentru drumuri, sunt gestionate exclusiv de ministrul PSD Dan Șova.

Primul semn fățiș al tensiunilor din guvern a fost schimbul de replici acide între primul-ministru Victor Ponta și ministrul liberal Varujan Vosganian, executat însă scurt de șeful său de la Palatul Victoria: „Nu țin pe nimeni cu forța în guvern. Cine nu vrea să rămână poate să plece”.

Liberali pe lista de așteptare

PNL și PC i-au pus lui Ponta pe masă 30 de nume de secretari de stat. Jumătate dintre ei urmau să fie transferați din guvernul Ponta I, păstrându-și posturile și atribuțiile. Reorganizarea ministerelor și schimbarea denumirii lor a făcut însă ca în cele mai multe cazuri pentru definitivarea numirii pe noul val aceștia să trebuiască eliberați din funcție și desemnați din nou.

În cazul PSD-iștilor operațiunea s-a derulat fără probleme, deciziile de eliberare din funcție și de reinstalare fiind semnate în aceeași zi. Iulian Matache, propus de Marian Oprișan la Dezvoltare, Gigel Paraschiv, apropiat al Ecaterinei Andronescu la Educație, Carmen Tocală, susținută de Victor Ponta la Tineret și Sport, Maya Teodoriu, transferată de PSD de la Justiție la Proiectele de Infrastructură sunt câteva astfel de exemple.

Ca și alții, liberalul Stelian Fedorca pe de altă parte încă își așteaptă rândul, deși toți ceilalți trei secretari de stat de la Educație au fost demiși și reinstalați de câteva săptămâni. „Cât timp nu există încă o decizie de eliberare, sunt în funcție. Nu știu când voi fi numit în continuare. Am susținerea PNL, îmi aștept rândul”, a explicat Fedorca pentru gândul.

Ponta refuză „pe surse” secretarii de stat ai PNL. Cazul Trache

Conflictele latente apar însă în jurul secretarilor de stat ținuți sine die pe lista de așteptare. Potrivit unor surse din guvern, premierul și-ar fi justificat lipsa de reacție prin trimiterea acestora în verificări la SRI, SIE, DNA, ANAF sau DGIPI. În capul listei celor care stârnesc controverse s-ar afla numele lui Grigore Trache, propus de liberali să promoveze de la poziția de consilier la Ministerul Dezvoltării, condus până recent de liberali, la cea de secretar de stat.

Fost primar, vreme de patru mandate, al orașului Popești Leordeni din Ilfov, Trache este un apropiat al șefului Consiliului Județean, Marian Petrache. Potrivit relatărilor din presă, Grigore Trache a fost implicat într-un scandal privind terenurile Danubiana, societate preluată de grupul Tofan, al cărui consultant a fost Theodor Stolojan, fost președinte al PNL. În 2010, numele său a apărut într-un alt scandal, după ce a accidentat un bătrân pe trecerea de pietoni. „Orice om trebuie să-și ducă crucea, dacă a greșit cu ceva să plătească. Dar această propunere nu e un moft. A fost o recunoaștere a filialei față de devotamentul lui. Trache a fost primar patru mandate, are experiența necesară pentru acest post, altfel nu-l propuneam”, spune Marian Petrache, contactat de gândul.

Liderul PNL Ilfov admite că pe căi neoficiale i s-a semnalat reticența lui Ponta în a-l numi pe Trache, dar oficial nu i s-a cerut o altă numire. „Dacă sunt dovezi, suspiciuni reale, eu sunt de acord să fac altă numire, dar să-i spună primul-ministru lui Crin Antonescu și Crin Antonescu să-mi ceară asta. Eu aștept să fie numit. Dacă are o problemă el, să plătească. Nu vreau să-l contrazic pe primul-ministru. Îmi amintesc ce a spus când a venit în Biroul Politic al PNL – dacă avem probleme să le discutăm între noi înainte să le scoatem afară. Sunt de accord că trebuie să se aplice un standard, dar să fie același și la secretari de stat ca și la miniștri. Dacă ne șicanăm așa între noi și nu vedem problema guvernării, înseamnă că ne merităm soarta, să ajungem ca PDL-ul„, crede Petrache.

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov. Foto: Cătălina Filip // Mediafax

Pe lista de așteptare sunt însă în continuare jumătate din cei 12 secretari de stat noi propuși de PNL pe 14 ianuarie: Este cazul lui Manuel Donescu (Economie), fost consilier personal al ministrului Varujan Vosganian, intrat în conflict deschis cu Victor Ponta, al fostului PDL-ist Ionuț Iuga (Ape) și al lui Gelu Puiu (Păduri), învinuit într-un scandal legat de un accident rutier și fiul fostului șef al fabricii de cherestea Moldovița, care a fost în portofoliul de afaceri al fraților Hayssam.

În aceeași situație se află Iulia Coruț, propusă de liberali să fie avansată din director de cabinet al ministrului Muncii secretar de stat responsabil de fonduri europene, dar și câțiva dintre oamenii PC. Achim Irimescu, susținut de Daniel Constantin la Agricultură, nu a fost reinstalat încă în funcție, cu toate că ministerului i-a fost aprobată noua organigramă, iar pentru Dan Enache, care ar urma să fie secund la IMM-uri și Mediu de Afaceri, ministrul Maria Grapini insistă încă asupra numirii. „La mine sunt doi secretari de stat. Probabil că vor fi numiți joi, așa sper. Am vorbit și azi cu primul-ministru”, a explicat Grapini.

Contactat de gândul, premierul a expediat scurt subiectul. „Sunt niște probleme la miniștrii delegați. O să-i numesc”, a spus Victor Ponta, fără a avansa vreun termen.

Când se divizează CNADNR: „Anul ăsta. E viitorul simplu”

O parte dintre secretarii de stat au fost acceptați de miniștri scrâșnind din dinți. La câteva zile după alegeri, liderii PSD din teritoriu anunțau ce vor. Pe „Valerică un băiat care a performat”, îl cerea public Radu Mazăre la butoanele Transporturilor pe Valentin Preda, secretar de stat și în guvernul Ponta I. „Eu zic că nu va mai fi”, replica ministrul Relu Fenechiu, pentru gândul, pe 2 ianuarie, la scurt timp după instalarea în minister. Valentin Preda era eliberat din funcție pe 3 ianuarie. Pe 16 era repus la minsiter, fiind singura excepție de secretar de stat care își păstrează locul cu o întrerupere de două săptămâni.

Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor. Foto: Liviu Chirica// Mediafax

Cea mai mare dispută guvernamentală legată de aTransporturi este însă transferul CNADNR la departamentul lui Dan Șova. În ordonanța de reorganizare a guvernului, din 22 decembrie, CNADNR era trecută în 15 zile în subordinea lui Șova, urmând să fie divizată în „două noi companii naționale, respectiv Compania Națională de Autostrăzi S.A. și Compania Națională de Drumuri Naționale S.A.”. Ordonanța nu prevede însă niciun termen în acest sens.

Nici în interiorul guvernului nu se manifestă vreo grabă. „O să le despărțim. Când? Anul ăsta. E viitorul simplu„, a evitat Dan Șova să explice în ce stadiu sunt în acest moment negocierile. Până la divizare, autoritățile locale discută deja de proiecte de drumuri naționale finanțate prin departamentul condus de Șova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
La ce truc recurge Meghan pentru a face bani. Cum pozează în gospodina perfectă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Mesajul transmis de Mihaela Rădulescu de ziua de naștere a iubitului ei, Felix Baumgartner: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii