Prima pagină » Știri politice » Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul a fost adoptat de Guvern. Ce categorii de bugetari vor fi exceptate de la regulă

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul a fost adoptat de Guvern. Ce categorii de bugetari vor fi exceptate de la regulă

Premierul Ilie Bolojan | Foto - Mediafax

Guvernul a adoptat, în ședința extraordinară de astăzi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Astfel, bugetarii care îndeplinesc condițiile de pensionare vor mai putea încasa doar 15% din cuantumul pensiei dacă doresc să-și păstreze funcția în sectorul public. Legea va intra în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial, dar nu înainte de a fi votată de Parlament, în regim de urgență. Guvernul a înaintat către Parlament proiectul de act normativ.

Proiectul de lege prevede unele măsuri aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual plătit din fonduri publice, referitor la cumulul pensie-salariu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a spus într-o conferință de presă că actul normativ, inclus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, mai avea nevoie doar de avizul Consiliului Legislativ.

Ce înseamnă interdicția cumulului pensie-salariu

Actul normativ prevede că persoanele care încasează atât pensie, cât și salariu de la stat vor fi obligate să aleagă. Acestea fie renunță la locul de muncă, fie rămân în sistem și pierd cea mai mare parte din pensie. Măsura vizează în special beneficiarii de pensii speciale și militare.

Așadar vor mai putea încasa doar 15% din cunatumul pensiei dacă doresc să își păstreze postul în sectorul public. De asemenea, premierul Ilie Bolojan a spus la finalul lunii martie că efectul aceste legi ar trebui să fie ca „ori cei care cumulează pensia și salariul să renunțe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunțe la locul de muncă de la stat”.

„În condiţiile în care într-o instituţie trebuie să faci reducere, aşa cum trebuie făcută în perioada următoare, în multe instituţii, dacă nu ai alte formule de a se reduce cheltuielile de salarii, este mult mai corect moral să plece din instituţie cineva care are o sursă de venit certă decât cineva care se bazează exclusiv pe acel salariu”, a spus premierul României.

Cine se află pe lista excepțiilor

Deși regula este una generală, proiectul de lege stabilește câteva categorii de personae care vor putea cumula în continuare veniturile fără să fie penalizați. Astfel, aleșii locali și persoanele cu mandate prevăzute de Constituție, cadrele didactice implicate în formarea magistraților sau în învățământul militar și juridic superior și anumite structuri din sistemul de ordine publică vor fi exceptați.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide o importantă fabrică din România, după atacurile Rusiei din Ucraina. Urmează concedieri colective
Mediafax
Campionii mondiali la robotică, premiați la GALA MEDIAFAX 35! Bursă de 25.000 de lei și job pentru Velocity
Click
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Ce poți face seara pentru sănătatea inimii și care sunt semnele unui infarct ce nu trebuie ignorate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Boala Parkinson și misterul colesterolului din creier: descoperirea care ar putea deschide o nouă cale de tratament
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP