Prima pagină » Știri politice » Proiectul Ponta-Antonescu privind uninominalul, identic cu unul PDL din 2010

Proiectul Ponta-Antonescu privind uninominalul, identic cu unul PDL din 2010

Proiectul Ponta-Antonescu privind uninominalul, identic cu unul PDL din 2010
Proiectul inițiat în aprilie 2012 de Victor Ponta și Crin Antonescu pentru introducerea uninominalului într-un tur este identic cu un proiect depus de 35 de parlamentari PDL în septembrie 2010 și care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei, unii dintre semnatari susținându-l și acum.

Proiectul inițiat în aprilie 2012 de Victor Ponta și Crin Antonescu pentru introducerea uninominalului într-un tur este identic cu un proiect depus de 35 de parlamentari PDL în septembrie 2010 și care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei, unii dintre semnatari susținându-l și acum.

Forma în care proiectul a fost depus de liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu, în aprilie 2012, este identică cu cea depusă de parlamentarii PDL, cu un an și jumătate înainte.

Proiectul inițiat de liderii USL a fost adoptat rapid de Senat, în forma inițială, iar ulterior a fost modificat la Camera Deputaților, în sensul eliminării pragului electoral pentru formațiunile politice care intră în Parlament și adoptării unor amendamente vizând minoritățile.

Celălalt proiect, inițiat în septembrie 2010, a trecut tacit de Senat și se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

PDL a depus, joi, o sesizare la Curtea Constituțională în legătură cu proiectul USL privind uninominalul și care a fost adoptat săptămâna trecută de Cameră.

Cu toate acestea, unii democrat-liberali care sunt inițiatori ai proiectului depus în 2010 îl susțin în continuare.

Fostul ministru de Finanțe, deputatul Gheorghe Ialomițianu, inițiator al proiectului, a declarat pentru MEDIAFAX că susține în continuare acest sistem de vot și va fi prezent la momentul votului pentru a vota „pentru”.

În plus, el a precizat că va depune împreună cu alți colegi un amendament pentru reducerea numărului de parlamentari la 300.

„Am susținut și susțin și acum uninominal într-un singur tur. (…) Celălalt sistem de vot crea probleme chiar în partid, era o concurență între candidații din partid și era și o concurență cu ceilalți din afara partidului. Așa cum l-am conceput în cadrul partidului, eu îl susțin în continuare și o să fiu la vot în momentul în care se va da votul final”, a susținut Ialomițianu.

Întrebat de ce nu susține proiectul adoptat recent la propunerea USL, deputatul PDL a replicat că s-au realizat „compromisuri” care afectează constituționalitatea proiectului.

„Legea are multe lucruri discutabile. În primul rând, s-a mărit numărul de parlamentari, iar prin referendum populația a spus că trebuie să reducem la 300, plus că s-au creat niște avantaje pentru minorități și cred că nu este cazul, pentru că legea spune foarte clar că dacă o minoritate nu ajunge în Parlament prin alegeri directe automat i se rezervă un loc. (…) Unii candidați au mai multe drepturi decât ceilalți candidați, candidații care reprezintă o minoritate au mai multe drepturi, adică au un loc asigurat la nivel național și la nivel local”, a susținut deputatul PDL.

Întrebat dacă își asumă să depună un amendament care să ducă la reducerea numărului de parlamentari, Ialomițianu a răspuns: „O să discut cu colegii și cred că vom fi câțiva care vom depune amendamentul în acest sens”.

De asemenea, secretarul Comisiei juridice din Camera Deputaților, democrat-liberalul Gabriel Andonache, și el inițiator al proiectului, a declarat pentru MEDIAFAX că susține votul uninominal într-un singur tur, dar la pachet cu reducerea numărului de parlamentari.

„Poate că varianta cea mai bună era uninominalul introdus la pachet cu reducerea numărului de parlamentari, și am propus un amendament în acest sens la nivelul comisiei, care nu a fost acceptat”, a spus Andronache.

Întrebat de ce în proiect nu a fost introdusă reducerea numărului de parlamentari sau de ce nu s-a optat pentru susținerea proiectului USL de reducere a numărului membrilor Legislativului, deputatul PDL a precizat că se intenționa amendarea Constituției în acest sens.

„Proiectul se află încă în parcursul legislativ, urmează să vedem opțiunea care se va contura în perioada următoare”, a susținut Andronache, refuzând să spună dacă în opinia sa sistemul uninominal adoptat ar avea probleme de constituționalitate.

Un alt inițiator al proiectului de lege, deputatul PDL Petru Movilă, a declarat pentru MEDIAFAX că, în pofida faptului că a semnat pentru depunerea propunerii legislative, optează în prezent pentru menținerea sistemului uninominal din 2008.

„Este un sistem de vot mai corect, pentru că sunt reprezentate în Parlament toate opțiunile alegătorilor. Eu personal nu am o problemă în colegiu, voi câștiga colegiul, dar este vorba de modul în care sunt reprezentate partidele”, a replicat Movilă.

Întrebat cum se face că în urmă cu mai puțin de doi ani de zile susținea contrariul, respectiv faptul că prin sistemul aplicat sunt aleși parlamentari cu câteva sute de voturi, Movilă a răspuns: „Între timp am avut discuții cu mai multe organizații neguvernamentale, și nu eu am depus efectiv proiectul de lege. I se poate întâmpla oricui (oricărui partid să aibă parlamentari aleși cu câteva sute de voturi – n.r.) Eu sper de la noi să fie toți cei aleși pe primul loc, dacă la Curtea Constituțională va fi menținut acest sistem”.

Inițiativa PDL modifică Legea 35 din 2008, în sensul eliminării întregului proces de compensare proporțională a voturilor, în contul formațiunilor înscrise în cursa electorală, dar și a sistemului de alocare a mandatelor în mai multe etape, la nivel de circumcripție și la nivel național. Astfel, în proiect se menționează că „atribuirea mandatelor de deputat și senator se face la nivelul colegiilor uninominale și la nivelul fiecărei circumscripții electorale”. În plus, la nivelul colegiilor se atribuie un singur mandat candidaților care aparțin unui partid care a depășit pragul electoral de 5%, respectiv celui „care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal”.

Totuși, inițiativa semnată de parlamentari democrat-liberali nu elimină pragul electoral de 5% aplicabil partidelor pentru a intra în Parlament, dar nici pragul alternativ cu trei colegii la Senat câștigate și șase colegii la Camera Deputaților.

În expunerea de motive a proiectul de modificare a legislației electorale se menționează că „prin modul de atribuire a mandatelor în două etape și procedura folosită la alegerile parlamentare din 2008 s-a ajuns în situația ca un deputat sau senator, cu un număr foarte mic de voturi valabil exprimate în colegiu să primească mandatul de parlamentar, în defavoarea celor cu un număr ce depășea 40%”.

„Prin propunerea legislativă am eliminat elementul discriminatoriu, și anume mandatul de parlamentar să se atribuie candidaților care au obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care a candidat”, mai susțineau inițiatorii în expunerea de motive.

Propunerea legislativă care instituia sistemul de vot uninominal într-un singur tur de scrutin a fost înregistrat de 35 de parlamentari ai PDL în decembrie 2010. Între aceștia se numără senatorul Alexandru Pereș, dar și deputații Gabriel Andronache, William Brînză, Stelian Fuia, Gheorghe Ialomițianu, Petru Movilă, Brândușa Novac și Dumitru Pardău.

Totodată, inițiativa a fost semnată și de 13 parlamentari PSD, în frunte cu deputatul Mircea Dușa, dar și de doi liberali, între care Tudor Chiuariu.

Andi Manciu, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Orbán: Aderarea Ucrainei la UE până în 2027 ar aduce războiul în Europa
Digi24
Controversă după ce edilul Robert Negoiță a fost testat antidrog de protestatarul Marian Ceaușescu. Expert: Rate prea mari de eroare
Cancan.ro
Dată afară de PRO TV, angajată acum de Cătălin Măruță: 'Discretă, dar esențială.' Andra a strâns-o imediat în brațe!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase sportive a trădat SUA pentru China! A ales să concureze la Jocurile Olimpice pentru țara părinților nu pentru țara ei natală
Adevarul
Primele imagini cu fiul lui Ramzan Kadîrov după accidentul în care a fost implicat. Adam, vizibil schimbat
Mediafax
O țară în care s-au născut zeci de mii de copii români anunță o alocație de 200 de euro
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
„Răspunsul NATO va fi devastator”. Rutte spune ce se va întâmpla în cazul unui război cu Rusia
Cancan.ro
Moartea căpitanului Emil Seftiuc într-un port din Turcia, învăluită în mister: 'N-au mai văzut așa ceva nici lucrătorii de la morgă'
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce a pierdut lupta cu kilogramele în plus! Ce dietă strictă urmează
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Cel mai familist model Dacia (facelift 2026) poate fi comandat în România. În duel direct cu Citroen
Descopera.ro
O navă spațială dispărută de 60 de ani ar fi fost regăsită!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Oamenii de știință de la NASA au descoperit că oxigenul Pământului are un ritm magnetic ascuns