Prima pagină » Știri politice » PSD a strâns anul trecut peste 16 milioane de lei din cotizații și donații. Cine sunt primii doi „sponsori” ai partidului

PSD a strâns anul trecut peste 16 milioane de lei din cotizații și donații. Cine sunt primii doi „sponsori” ai partidului

PSD a strâns anul trecut peste 16 milioane de lei din cotizații și donații. Cine sunt primii doi „sponsori
PSD a obținut anul trecut, din cotizații, aproape 15 milioane de lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, iar din donațiile care au depășit baremul de 10 salarii minime pe economie, încă 800.000 de lei, la care se adaugă peste 360.000 de lei, bani din activități comerciale și chirii. Donația cea mai mare a fost primită din partea actualului primar al Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, cu o donație de 140.050 de lei. Locul al doilea ca nivel al donației, cu 60.000 de lei, îi revine lui Liviu Gheorghiță Goncea.

Membrii PSD au plătit, în 2016, cotizații în valoare de 14.932.814 lei, potrivit informațiilor publicate în Monitorul Oficial..

Din cele aproximativ 15 milioane de lei, 1.663.595 este suma cotizațiilor care, însumate pe fiecare membru PSD, depășesc baremul a zece salarii minime brute pe economie. Conform prevederilor legale, partidele au obligația de a publica și lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizații a căror valoare însumată depășește 10 salarii minime brute pe țară. Pe această listă sunt trecuți, printre alții, senatorul Cornel-Cristian Resmeriță (56.500 lei) și deputații Laurențiu Nistor (56.800 lei), Natalia Intotero (55.800 lei) și Ilie Toma (50.000). Un alt deputat de Hunedoara, Petru-Sorin Marica a plătit cotizații care însumează 20.000 de lei.

În lista publicată în Monitorul Oficial apar și europarlamentari care au cotizat peste baremul a zece salarii minime. Astfel, Daciana Sârbu, soția fostului președinte al PSD Victor Ponta, a plătit cotizații în valoare de 50.000 de lei. Ea este urmată de Claudia Țapardel, cu 44.325 de lei, de Andi Cristea, cu 36.500 de lei, și de Emilian Pavel, cu 36.300 de lei.

Veniturile PSD au fost completat în 2016 de donații, legea prevăzând ca partidul să publice în Monitorul Oficial doar donațiile care depășesc baremul a zece salarii minime brute pe economie. La acest capitol, PSD a strâns 569.845 de lei. Donația cea mai mare a fost primită din partea actualului primar al Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, cu o donație de 140.050 de lei. Locul al doilea ca nivel al donației, cu 60.000 de lei, îi revine lui Liviu Gheorghiță Goncea.

Legea nu prevede și publicarea datelor privind donațiile care nu depășesc baremul a zece salarii minime brute pe economie.

PSD a obținut și donații din partea unor firme, acestea ajungând la un total de 225.900 de lei. Cea mai mare sumă, 80.000 de lei, a fost dată de Leading Construct SRL din Timiș. Actualul edil al Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, a donat și 40.000 de lei prin firma sa de avocatură.

Veniturile PSD au fost completate din alte venituri, respectiv din închirierea unor sedii pentru birourile parlamentare sau pentru desfășurarea unor conferințe sau acțiuni socio-culturale, ori din emiterea de carnete/legitimații de membru de partid. La acest capitol suma strânsă s-a ridicat la 368.431, 89 lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
China a dezvăluit un robot care înoată precum un pește adevărat. Cum va fi folosit?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!