Prima pagină » Știri politice » PSD solicită explicații privind distribuirea unor materiale de propagandă politică de către PNL atașate, prin capsare, de taloanele de pensii

PSD solicită explicații privind distribuirea unor materiale de propagandă politică de către PNL atașate, prin capsare, de taloanele de pensii

PSD solicită explicații privind distribuirea unor materiale de propagandă politică de către PNL atașate, prin capsare, de taloanele de pensii

PSD a transmis vineri, 12 ianuarie, o solicitare reprezentanților Poștei Române și ai Casei Naționale de Pensii Publice cu privire la „serviciul special de capsare” a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor.

Potrivit social-democraților, celor două entități publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că e vorba de documente emise de autoritățile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.

PSD a solicitat conducerii Companiei Naționale „Poșta Română” să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajații companiei (pe lângă serviciul de distribuire) și dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.

Acuzațiile PSD Timiș sunt îndreptate către liberalul Alin Nica.

De asemenea, în comunicat se solicită șefilor Poștei Române și Casei Naționale de Pensii Publice să se abțină să-și depășească atribuțiile legale pe care le au în exercitarea funcției.

Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancționată de lege, transmite PSD.

„În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a înghețat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistență aplicării calendarului de creștere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare și de recalculare a pensiilor, susținând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creșterea nivelului de trai al pensionarilor”, precizează social-democrații.

AUR a procedat la fel în luna decembrie 2023. Mai mulți pensionari care au primit pensia prin intermediul Poștei Române, au primit atunci pe lângă bani și un flyer al partidului AUR.

CITIȚI ȘI:

LIVE-UPDATE | A treia zi de proteste: Transportatorii și fermierii încearcă, din nou, să spargă filtrele Poliției și să forțeze intrarea în București

Ionuț Stroe, despre apariția lui Simion și Șoșoacă la protestul TRANSPORTATORILOR din Chiajna: Scopul lor este dezordinea și violența

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Înainte de acordul pe motorină, SUA ar fi propus Rusiei un pachet economic uriaș pentru încetarea focului, potrivit New York Times
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli