Prima pagină » Știri politice » Reacția lui Tăriceanu după ce liberalii l-au acuzat pe Victor Ponta ar fi implicat în întârzierea curselor Tarom

Reacția lui Tăriceanu după ce liberalii l-au acuzat pe Victor Ponta ar fi implicat în întârzierea curselor Tarom

Reacția lui Tăriceanu după ce liberalii l-au acuzat pe Victor Ponta ar fi implicat în întârzierea curselor Tarom
Reacția lui Tăriceanu după ce liberalii l-au acuzat pe Victor Ponta ar fi implicat în întârzierea curselor Tarom

„Este o glumă”, a spus Tăriceanu întrebat în legătură cu comunicatul PNL.

Potrivit unui comunicat de presă al liberalilor, „PNL suspecteză că PSD și Victor Ponta se folosesc de instituțiile statului pentru a împiedica Opoziția să fie prezentă la o dezbatere capitală pentru Statutul senatorilor și deputaților”.

„PNL cere premierului Victor Ponta să lămurească, public, situația curselor TAROM prin care zeci de senatori și deputați au fost impiedicați să ajungă la Parlament, unde trebuie să se discute modificarea Statutului parlamentarilor. PNL solicită ca astăzi, în cel mai scurt timp, Statutul să fie supus modificării în plenul Parlamentului, astfel încât senatorii și deputații Opoziției să poată contracara eventualele derapaje ale PSD”, au transmis liberalii.

Ședința Parlamentului s-a desfășurat cu 304 parlamentari care și-au înregistrat prezența, fiind asigurat cvorumul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!