Prima pagină » Știri politice » Coaliția ia în calcul o posibilă eșalonare pe trei ani a proiectelor din Anghel Saligny și CNI

Coaliția ia în calcul o posibilă eșalonare pe trei ani a proiectelor din Anghel Saligny și CNI

Alexandru Tudor

Liderii coaliției se reunesc miercuri, de la ora 18.00, într-o nouă ședință a coaliției. Surse politice precizează că discuțiile se vor concentra în principal pe pachetul de reformă a administrației publice locale, acolo unde mai sunt încă detalii de pus la punct.

UPDATE, ora 19.55

Surse politice au declarat pentru Gândul că unul dintre subiecte a fost reprezentat de investiții. Mai exact, liderii coaliției au încercat să găsească soluții astfel încât să nu închidă investițiile din Programul „Anghel Saligny” și pe cele finanțate prin Compania Națională de Investiții.

O propunere discutată și aflată pe masa liderilor coaliției este cea a eșalonării acestor proiecte pe o durată de trei ani.

De asemenea, în ședința coaliției a fost deschis și subiectul alegerilor locale din București. Surse politice spun, însă, că nici astăzi nu a fost decis un calendar pentru acestea.

Deși inițial a fost lansată ca principală temă a ședinței, liderii coaliției nu au discutat și despre reforma administrației publice locale.

UPDATE, ora 19.10

Șeful Senatului a declarat că e o întâlnire normală, e o ședință de coaliție, până la urmă programată să aibă loc în această seară.

„Nu văd nimic special aici. Discuții între liderii partidelor au loc permanent, nu se fac întotdeauna în cadru formal. E discuția pe pachetul de administrație care a fost amânată de comun acord, au mai fost niște clarificări aduse, cred că în ședința de coaliție se vor mai stabili niște lucruri și cred eu că acest pachet pe administrație își va urma cursul așa cum a fost anunțat. În scurt timp, Guvernul va veni cu angajarea răspunderii în Parlament și pe acest pachet, vom vedea forma finală care va rămâne ca urmare a discuțiilor care au loc în coaliție”, a declarat Mircea Abrudean, miercuri, într-o intervenție la B1 TV.

UPDATE, ora 18.05:

Până la această oră, la Palatul Victoria au ajuns:

  • PSD: Bogdan Ivan, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu
  • PNL: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veștea
  • USR: Ionuț Moșteanu, Dominic Fritz
  • UDMR: Cseke Attila
  • Varujan Pambuccian, liderul grupurilor minorităților naționale 

UPDATE:

În ceea ce privește subiectul concedierii a 10% dintre bugetari, Nicușor Dan, președintele României, a declarat miercuri că „este o discuție pe care coaliția, cu sau fără mine, o să o aibă săptămâna viitoare, pentru că așa s-au angajat”.

Referitor la presiunile PSD, care transmite că ar putea să nu fie de acord cu al treilea pachet dacă nu se ajunge la un consens pe propriul pachet de relansare economică, Nicușor Dan a precizat că „sunt discuții în curs”.

„Eu mi-aș dori ca ele (n.r. discuțiile) să fie mai puțin în spațiu public și mai mult între parteneri. Eu, ce constat, dincolo de discuțiile din spațiul public, este că pachetul I a trecut, pachetul II a trecut. Au fost multe măsuri pe care partidele au avut poziții diferite și au reușit să le armonizeze. Asta e direcția în care trebuie să meargă administrația, statul, în momentul ăsta, și eu sunt fericit că el merge. Mai departe, nu o să amplific eu discuțiile”, a declarat Nicușor Dan.

Știrea inițială

PSD se opune concedierilor, „doar de dragul de a da oameni afară”. Pe de o parte, social-democrații își doresc o scădere a anvelopei cu cheltuielile salariale, lăsând la decizia instituțiilor cum să se realizeze aceste tăieri, în timp ce, pe de altă parte, premierul Ilie Bolojan susține concediere a 10% dintre bugetari, ceea ce înseamnă aproximativ 13.000 de persoane.

„Poziţia PSD este aceeaşi, şi anume că trebuie să reducem şi să gândim anumite măsuri, pentru a reduce cheltuielile statului. Nu văd să faci un scop în sine din a da oamenii afară care, la rândul lor, pe de-o parte îi treci în şomaj, care vor însemna iarăşi cheltuieli pentru stat, şi ceea ce e poate şi mai evident e altceva, că poţi să reduci numărul de angajaţi, să spunem, din aparatul propriu a unui primar sau a unui preşedinte de Consiliu judeţean şi acele cheltuieli să se vadă la bunuri şi servicii externalizând”, a declarat Sorin Grindeanu, marți.

Pentru PSD, un punct important rămâne, însă, și pachetul de relansare economică. Surse politice au precizat pentru Gândul că subiectul va fi dus de PSD în următoarea ședință a coaliției, cea de săptămâna viitoare.

„Azi am discutat cu câţiva miniştri ceea ce voi prezenta şi vom prezenta joi şi în zilele următoare pe ceea ce am gândit noi pe programul PSD de relansare economică. Ăsta a fost rostul discuţiilor mele astăzi cu mai mulţi miniştri, şi cu secretarul general al Guvernului, de asemenea şi cu vicepremierul, şi cu ministrul Sănătăţii, şi cu cel al Muncii, şi al Energiei, şi al Transporturilor”, a spus Sorin Grindeanu, tot luni.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea