Prima pagină » Știri politice » Rusia a interzis IMPORTUL de ovine și caprine din România

Rusia a interzis IMPORTUL de ovine și caprine din România

Olga Borșcevschi
Rusia a interzis IMPORTUL de ovine și caprine din România

Agenția Federală pentru Siguranța Agroalimentară și Veterinară, Rosselhoznadzor, a interzis importul și tranzitul de ovine și caprine din Bulgaria și România, începând cu data de 5 august, din cauza focarelor de variolă ovină şi caprină din aceste țări, transmite serviciul de presă al agenției.

Rosselhoznadzor a invocat datele Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, potrivit cărora, începând cu 20 iulie 2025, în Bulgaria au fost înregistrate 11 focare, iar începând cu 17 iulie 2025, în România  – șapte.

Interdicția se aplică și cărnii acestor animale, produselor lactate, furajelor de origine animală, materiei prime și produselor obținute în urma sacrificării ovinelor și caprelor, precum și echipamentelor utilizate pentru întreținerea, sacrificarea și prelucrarea acestora.

Rosselhoznadzor a menționat că nu a primit nicio informație cu privire la măsurile luate de serviciile veterinare ale acestor țări, Bulgaria şi România, cu privire la prevenirea, răspândirea și eradicarea bolii.

Foto: envato

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță vrea desființarea Primăriei Capitalei! Cum ar urma să fie condus Bucureștiul
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Cipurile și algoritmii, noile „portavioane” care decid hegemonia globală. Avertismentul unui expert în tehnologii distructive
Mediafax
Bulgaria, în fața unui vot decisiv! Președinția se dispută în turul 2, pe fondul unei crize politice fără precedent
Click
Un fost concurent de la „Survivor”, uimit de prețurile de la Castelul Bran, de Halloween! Cât a plătit pentru o vizită alături de familie
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide (P)
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP