S-a mers PREA DEPARTE! Țara nu se guvernează cu Justiția! Se cere SUSPENDAT! Există temei legal serios!

S-a mers PREA DEPARTE! Țara nu se guvernează cu Justiția! Se cere SUSPENDAT! Există temei legal serios!
Publicat: 28/12/2018, 19:53
Actualizat: 25/03/2019, 20:07

Președinția a reacționat față de întârzierea publicării în Monitorul Oficial a decretului prin care se prelungește mandatul șefului statului major și atenționează că împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecințe și atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate.

„Imediat după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Decretul Președintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul șefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condițiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaților, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României”, precizează Administrația Prezidențială.

Președinția amintește că Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, de Legea nr. 202/1998, precum și de alte acte normative.

„Publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituție, nu poate fi blocată sau cenzurată de instituțiile cu atribuții în această procedură. Președintele României atenționează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 și, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecințe și atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate”, se mai arată în comunicatul Președinției.

Florin Iordache: Probabil l-au trimis după prânz

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache a dat asigurări că nimeni nu intenționează să blocheze decretul președintelui, care, oricum, va intra în vigoare de pe 31 decembrie.

„Probabil că au fost trimise după prânz. Până a fost semnat decretul, până a fost trimis, este ora 19:00. Nu cred că se pune problema că se încearcă blocarea unui astfel de act, chiar dacă este îndoielnic acest document. Dacă efectele se produc după ce apare în MO, fie că discutăm de ministerul Apărării, sunt și alte posibilități legale. Fără îndoială, Secretariatul General nu blochează un astfel de act. Dacă nu există o anumită aglomerare – putem discuta de ore – dar fiind vorba de final de an, multe instituții au trimis documente care trebuie publicate la final de an, apoi ședința de Guvern care a fost tot la ora prânzului, acte emise de alte autorități, putem discuta de câteva ore, maxim o zi,” a declarat Florin Iordache la Antena 3.

„Decretul intră în vigoare cu 31 decembrie, fără îndoială va apărea în Monitor. Se verifică modul în care e redactat, eventuale greșeli gramaticale, dar nu se pune problema, chiar dacă e îndoielnic, că își propune cineva să îl blocheze. Asta e culmea, că pentru tot ce se întâmplă, crede că cineva are astfel de gânduri. În legea MO se arată minimul de ore în care trebuie să apară. În același timp, au fost semnate mai multe decrete, nu face nimeni o selecție, asta da și ăsta nu. Celelalte ce le spunem? Mai stați, le publicăm la anul?”

Băsescu: Stop joc! S-a mers prea departe!

Fostul președinte Traian Băsescu i-a criticat pe protagoniștii scandalului privind șeful Statului Major, numindu-i „politicieni, mărunți și fără scrupule”, care au dus prea departe lupta politică și ambițiile personale.

„Vai de capul vostru de politicieni, mărunți și fără scrupule. Stop joc ! S-a mers prea departe! Armata nu este nici câmp de luptă politică și nici loc de destrăbălare electorală. În mod egal, președintele Iohannis, ministrul Apărării și premierul, au dus lupta politică și ambițiile personale prea departe, jucându-se cu nominalizarea Șefului Statului Major al Armatei,” scrie Băsescu pe Facebook, care consideră inadmisibil să nu fie consultat președintele înaintea de a i se transmite propunerea.

„Dacă a văzut că acest lucru nu se întâmplă, știind că la 31.12.2018 mandatul actualului Sef al Statului Major expiră, președintele, în calitate de Comandant al Armatei, trebuia să cheme premierul și ministrul Apărării la consultări în baza art. 86 din Constituția României care spune, citez, „Președintele României poate consulta Guvernul cu privire la problemă urgent și de importanță deosebită”.

Era o soluție de a desemna noul Șef al Statului major fără a târâ Armata în jocuri politice minore și fără a umili generali respectați. Din păcate, și unii și alții au preferat să-și facă jocul în interes electoral personal, pe seama nominalizării Șefului Statului Major al Apărării, umilind pur și simplu armata”, adaugă Băsescu.

„Să ne imaginăm cum va fi privit de acum înainte la NATO, acest general care nu se bucură de încrederea Președintelui României ? Prelungirea mandatului Șefului Statului Major al Apărării s-a făcut fără propunerea ministrului Apărării și avizul premierului și fără a fi o situație excepțională care să reclame acest lucru. Să ne imaginăm cum privește Armata o prelungire a mandatului Șefului Statului Major, pusă sub semnul întrebării din punct de vedere al legalității. Vai de capul vostru de politicieni, mărunți și fără scrupule!

PS – Mă întreb cine va sesiza CCR legat de numirea Sefului Statului Major.”

Codrin Ștefănescu: Iohannis se cere suspendat

Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu consideră că președintele Klaus Iohannis forțează mâna coaliției guvernamentale să inițieze procedura de suspendare, situație care va fi serios analizată în următoarea perioadă.

„În mod cert, Iohannis se cere suspendat. Prin tot ceea ce face în fiecare zi, devenind tot mai dușmănos cu propria-i țară, încălcând în mod deliberat toate legile țării, Constituția și deciziile Curții Constituționale, Iohannis acționează în mod clar conform unui plan creat de șefii unei instituții în sensul de a fi suspendat. Aceste mișcări deasupra legii prin care arată că se știe protejat de parchete și de alte instituții de forță, dar blochează la nesfârșit România. Mai mult, prin tot ce întreprinde în ultima perioadă, Iohannis îndeamnă opinia publică la nesupunere constituțională, călcând astfel în picioare toate deciziile democrației și statului de drept,” acuză secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.

„Refuzând pe bandă rulantă nominalizări de miniștri, schimbarea unor șefi de parchete și de instituții, iar mai nou numirea noului șef al Armatei Române, transmite un mesaj foarte clar că nu-i mai pasă de nimeni și de nimic și ne cere, pur și simplu, nouă, celor din coaliția de guvernare să începem procedurile de suspendare, chestiune la care va trebui să ne gândim foarte serios pentru că lucrurile au luat-o razna, iar opinia publică este absolut siderată de ceea ce se petrece în ultimul timp,” a mai spus Ștefănescu.

Zegrean: Nu poți conduce țara cu Justiția

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean atrage atenția că nu orice propunere trebuie neapărat acceptată de președinte, însă nici nu poți conduce țara cu ajutorul Justiției..

„Legislația românească toată e așa, pentru că niciodată, când e vorba de numiri de persoane, nu știi cine trebuie să-l numească, cine să-l propună,”a declarat pentru Mediafax, fostul președinte CCR Augustin Zegrean. „Trebuia să urmeze aceeași procedură și la prelungire ca și la numire, dar dacă nu se înțeleg și dacă vin cu propunerile de numire fără să-l consulte pe președinte, clar că președintele poate și el să facă, pentru că până la urmă, ca și la procurori, președintele are decizia, el îi numește. Ceilalți îi propun. Același lucru se întâmplă și la prelungire, dar nu cel care propune hotărăște. Acum văd că asta se dorește în toate domeniile – cel care propune să hotărască. Nu se poate – ne-am jucat de-a Justiția și am făcut praf Justiția. Acum ne jucăm de-a Armata și facem praf Armata. Păi, nu se poate!”

Augustin Zegrean avertizează că nu este în regulă să conduci o țară prin decizii ale Justiției.

„Nu este de joacă aici. Totuși, țara asta trebuie apărată și când pui un șef de Stat Major trebuie să ai în vedere și opinia celor pe care urmează să-i conducă. Din punct de vedere constituțional, premierul poate face o nouă sesizare, Curtea va spune că-i conflict, că văd că s-au obișnuit așa – cărarea este bătucită. Te duci la Curte – Curtea numește prim-miniștri, Curtea numește procurori generali, Curtea numește acum și șeful Marelui Stat Major… Nu e în regulă, nu poți să conduci o țară cu Justiția. Nu se poate, de aia s-a propus separarea puterilor în stat – fiecare să-și vadă de atribuțiile lui.”

Orban: Dragnea încearcă să blocheze publicarea în Monitorul Oficial

Președintele PNL Ludovic Orban avertizează că Liviu Dragnea încearcă să blocheze decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă, prin nepublicarea în Monitorul Oficial.

„Este incredibil la câte tertipuri se poate deda acest individ certat cu bunul simț, cu democrația și cu legile țării pe numele lui Liviu Dragnea,” a declarat Ludovic Orban pentru Mediafax. „Somez conducerea Monitorului Oficial să nu cedeze la presiunile lui Liviu Dragnea și să își îndeplinească obligațiile legalede publicare a actelor normative emise de președintele României, în cauză fiind decretul de prelungire cu un an a mandatului actualului șef al statului Major al Armatei, domnul general Ciucă. Conducerea MO trebuie să acționeze în baza legii și nu în baza ordinelor verbale contrare legii care sunt date de Liviu Dragnea, chiar dacă Liviu Dragnea deține temporar funcția de președinte al Camerei Deputaților.”

Președintele PNL atrage atenția că Monitorul Oficial va trebui să își asume răspunderea pentru nepublicarea decretului de prelungire a mandatului lui Nicolae Ciucă, emis de Klaus Iohannis.

„Răspunderea pentru neîndeplinirea obligațiilor legale va fi în exclusivitate a conducerii MO și a secretarului general al Camerei Deputaților care nu trebuie să fie o slugă politică,” a precizat Orban.

„Există un temei legal foarte serios și susținem decizia președintelui,” a anunșat președintele PNL „Decizia formulată pentru funcția de șef al Statului Major nu a îndeplinit condițiile legale, iar decizia președintelui de prelungire cu un an de zile al actualului șef este o decizie legală, corectă și potrivită cu momentul în care ne găsim astăzi. Dl general Ciucă este un militar de carieră, cu experiență vastă pe teatrele de război, un om cu experiență dedicat slujirii interesului național, este dedicat punerii în practică a programului de înzestrare al armatei române. Un om care niciodată nu a cedat la presiuni politice și care a susținut întotdeauna interesul național și punerea în practică a programului de înzestrare al armatei absolut necesar pentru România”, a mai spus Ludovic Orban.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase