Prima pagină » Știri politice » Senatoarea Cristiana Anghel, lovită în plenul Senatului de un steag făcut cadou de Ilie Năstase

Senatoarea Cristiana Anghel, lovită în plenul Senatului de un steag făcut cadou de Ilie Năstase

Senatoarea Cristiana Anghel, lovită în plenul Senatului de un steag făcut cadou de Ilie Năstase

„Nu m-a lovit. Chiar dacă mă lovea, nu conta pentru că intenția domnului Năstase a fost extraordinar de bună, mă bucur că mă apreciază și nici nu m-a supărat. (…) Eu am precum pisica nouă vieți, nu pățesc nimic, nu mizați pe faptul că aș păți ceva”, a declarat Anghel după ședința de plen.

La rândul său, Năstase a spus că i-a oferit steagul Cristianei Anghel pentru că „este un patriot”. „Nu știu, n-am vrut. Eu i l-am oferit pentru că ea e singura care merită steagul ăla (…) este un patriot”, a declarant Năstase, explicând că nu mai ia nimeni atitudine la fel ca Anghel.

Incidentul s-a produs după ce proiectul de lege inițiat de Cristiana Anghel, referitor la reintroducerea insultei și calomniei în Codul penal, a fost respins de plenul  Senatului.

Anghel a declarat, după ședința de plen, că va susține inițiativa la Camera Deputaților, unde va trece „precum acceleratul”. „E primă cameră, mă duc la Zgonea, la Camera Deputaților, să vezi ce-o să treacă acolo precum acceleratul, exact cum a trecut legea domnului cu defăimarea, că aia a putut să fie votată că era clar pe o chestie. Asta, când e vorba de orice om… „, a declarat Cristiana Anghel.

De asemenea, Anghel a mai spus și că va da în judecată un jurnalist, ca apoi să aibă posibilitatea să meargă la Curtea Constituțională, urmând ca CCR să ceară Parlamentului să pună în acord Codul penal cu deciziile sale. „Știți ce fac? Dau pe unul în judecată de la voi, da’ nu-l dau ca să-l dau, dau ca să pot să am posibilitatea să mă duc la Curtea Constituțională. (…) Curtea o să spună, bă sunteți tâmpiți, am două decizii în care spune că trebuie să puneți în acord cu Constituția. O să vin cu decizia Curții și o să fie obligați să facă lucrul acesta, cum au făcut-o și cu cele 30 de articole ale Codului Penal, declarate neconstituționale”, a mai spus Anghel.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi