Prima pagină » Știri politice » Simion vrea „propriul ecosistem” de comunicare / „Nimeni dintre cei care l-au susținut pe Nicușor Dan nu mai e o sursă CREDIBILĂ de informații”

Simion vrea „propriul ecosistem” de comunicare / „Nimeni dintre cei care l-au susținut pe Nicușor Dan nu mai e o sursă CREDIBILĂ de informații”

„Este timpul, de asemenea, să ne creăm propriul ecosistem”, spune George Simion, completând că cei care l-au susținut pe contracandidatul său nu reprezintă „o sursă credibilă de informații”.

„Trebuie să avem televiziunile, site-urile, canalele noastre de informații și canalele noastre de mesagerie. Dacă chiar semnalul Realității TV, vineri și duminică, a căzut pe multe rețele de cablu, dacă unele rețele de socializare sau de mesagerie au cenzurat inclusiv numărul de telefon pe care eu l-am folosit pentru a depista persoanele decedate”, declară acesta.

Simion identifică o soluție de comunicare canalul Telegram, care „nu a cedat la presiunile statului francez”.

„Ca soluție, trebuie să folosim Telegramul, care a știut să rămână drept și să nu cedeze la presiunile statului francez, să conlucrăm cu organizațiile de apărare a drepturilor omului, cu instituțiile internaționale care rămân fidele principiilor democrației și libertăților fundamentale, așa că noi toți, această mișcare, trebuie să conlucrăm unii cu alții, și cu nimeni dintre cei care au participat la lovitura de stat sau s-au dovedit a fi trădători”, încheie președintele AUR.

George Simion a anunțat marți seară că va contesta la CCR „alegerea lui Nicușor Dan”, din exact „aceleași motive pentru care ei au anulat alegerile din 6 decembrie”

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!