Prima pagină » Știri politice » Sorin Grindeanu, declarat cetățean de ONOARE al comunei bunicilor lui. „Pe malul Nerei, am făcut primii pași în viață”

Sorin Grindeanu, declarat cetățean de ONOARE al comunei bunicilor lui. „Pe malul Nerei, am făcut primii pași în viață”

Sorin Grindeanu, declarat cetățean de ONOARE al comunei bunicilor lui. „Pe malul Nerei, am făcut primii pași în viață”

Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, liderul Camerei Deputaților, a fost declarat cetățean de onoare al comunei în care a copilărit, în casa bunicilor săi, după cum a împărtășit, sâmbătă, pe contul de Facebook.

Sorin Grindeanu și-a exprimat recunoștința pentru titlul onorific primit din partea liderilor administrației locale din Prigor, din județul Caraș-Severin.

„Pe malul Nerei, am făcut primii pași în viață. În mica, harnica și sufletista comunitate a almăjenilor din Prigor, bunii mei din Borlovenii Vechi mi-au îndrumat copilăria, prin pilde și prin propriul trai tihnit. Mi-e foarte dor de acele clipe fericite și, astăzi, întorcându-mă aici, trăiesc o mare bucurie! Gestul de suflet pe care l-au făcut almăjenii, acela de a mă declara cetățean de onoarea al comunei, este neprețuit pentru mine!”, a transmis Sorin Grindeanu, pe Facebook.

„Mi-aș fi dorit să-mi îmbrățișez bunicii și să mă uit în ochii lor, în care să surprind mândria că le sunt nepot! Este meritul lor, al părinților mei și al acestei comunități că am devenit cel de acum. Și sper să le insuflu și copiilor mei – Sofia și Mihai – aceeași dorință de a-și onora rădăcinile familiei și respectul pentru comunitatea străbunilor. Le voi rămâne mereu alături celor care mi-au bucurat copilăria şi cu care am crescut. Mulțumesc familiei mele de suflet din Prigor!”, a transmis liderul social-democrat.

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!