Prima pagină » Știri politice » Sorin Grindeanu nu EXCLUDE candidatura la conducerea partidului. „N-am fugit după această funcție”

Sorin Grindeanu nu EXCLUDE candidatura la conducerea partidului. „N-am fugit după această funcție”

„N-am fugit după această funcție și dovadă e că nici n-am sunat, nu mi-am făcut campanie, n-am făcut lucrurile în interior pentru că, am sperat să avem această decizie rațională care să fie gestionată în interior și lucrurile importante și deciziile importante să le luăm la Congres, cu mii de oameni”, a spus Sorin Grindeanu, proaspăt numit președinte interimar al PSD.

Acesta a menționat că PSD este partidul care i-a oferit diferite funcții de aproape 20 de ani de când este membru.

„Partidul Social Democrat m-a dus din 96, pentru că sunt membru din 1996 până acum în diverse funcții onorante. Am fost viceprimar la Timișoara, președinte de consiliul județean la Timiș, deputat, ministru, chiar și prim-ministru. Dorința mea numărul unu este să ajung în situația atunci la congres, probabil septembrie, vom decide împreună după perioada de vacanțe, dar nu vreau să ne întindem foarte mult. Dorința mea este să așezi partidul în poziție de a face un congres care să ducă la plus, să fie o repornire pentru PSD.”, a spus Grindeanu.

Noul președinte interimar nu exclude varianta unei candidaturi pentru a fi ales președinte cu drepturi depline.

„Dacă pulsul colegilor mei este de a continua în această formulă, nu voi ezita să o fac. Dar nu uitați, că noi astăzi avem un statut care spune că trebuie să alegem moțiuni, lucrurile acesta înseamnă președinte, vii cu o listă întreagă, nu înseamnă că nu putem modifica statutul, că nu exclud nici acest lucru. Dar astăzi vorbim de un statut în funcție și nu e preocuparea mea asta de a vedea dacă am șansă să candidez sau nu în toamnă. Preocuparea mea este cea pe care v-am spus-o mai devreme.”, a mai spus Grindeanu.

CITIȚI ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
O nouă modă în turism: oamenii călătoresc pentru vindecarea traumelor emoționale