Prima pagină » Știri politice » Traian Băsescu, invitat luni la TVR: prima apariție televizată după terminarea mandatului

Traian Băsescu, invitat luni la TVR: prima apariție televizată după terminarea mandatului

Traian Băsescu, invitat luni la TVR: prima apariție televizată după terminarea mandatului
Traian Băsescu, invitat luni la TVR; va fi prima apariție televizată după terminarea mandatului

Traian Băsescu este invitat la emisiunea „Vorbește liber!”, de la TVR 1, care va fi difuzată luni seară, de la ora 21.00.

Un anunț în acest sens a fost postat pe pagina de Facebok a emisiunii.

Realizatorul emisiunii, Sorin Avram, a declarat pentru MEDIAFAX că dorește să abordeze cu fostul președinte toate problemele de actualitate.

„Voi aborda toate temele la zi. Am transmis domnului Traian Băsescu temele și a fost de acord cu ele”, a precizat Avram.

Din 21 decembrie 2014, când și-a încheiat cel de-al doilea mandat, fostul președinte nu a mai participat la nicio emisiune televizată și a transmis că se simte foarte bine în mijlocul familiei.

Nici în ultimele două săptămâni la izbucnirea scandalului privind-o pe Elena Udrea, Traian Băsescu nu a acordat interviuri în care să explice poziția sa în legătură cu situația acesteia și cu declarațiile pe care fostul lider al PMP le-a făcut. În schimb, el a participat la Congresul PMP, unde a făcut câteva precizări pe acest subiect.

De asemenea, el s-a dus, miercuri, la sediul PMP, pentru a-și lua în primire biroul care i-a fost amenajat încă din luna decembrie a anului trecut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!