Vanghelie: Aștept scuze de la șeful ANI; plec din politică dacă se descoperă un cont al meu

Vanghelie: Aștept scuze de la șeful ANI; plec din politică dacă se descoperă un cont al meu
Publicat: 29/12/2012, 19:12
Actualizat: 03/07/2013, 23:13

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, că așteaptă scuze de la președintele ANI, Horia Georgescu, privind informațiile vehiculate cu privire la verificările despre existența unor conturi ale sale, el arătând că nici Oana Mizil nu are o astfel de problemă.

„Acum am un mesaj pentru domnul director sau președinte Georgescu de la ANI: Dacă se găsește un singur cont de al meu, oriunde pe planeta asta, eu plec și din partid, plec și din Primărie și mă ascund, fug și din România. Dacă nu, rugămintea mea este, nu vreau decât un telefon să își ceară scuze. Atât. Dacă a fost informat din partea unor instituții greșit, ar trebui să aibă grijă pe viitor că nu vreau să cred că a fost de rea credință”, a declarat Vanghelie, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări.

El a adăugat că nici Oana Mizil, cu care are o relație, nu are nicio problemă privind verificări ale inspectorilor ANI.

„Prin relația pe care o am cu Oana Mizil , și vă asigur că nici ea nu o să mai comenteze de acum niciodată acest subiect, când spun că nu am probleme, vă asigur că nu are probleme, nu avem probleme și nu există probleme. Există o închipuire sau un joc politic mizerabil al unora”, a susținut Vanghelie.

De asemenea, el a adăugat că nici el nu va mai comenta vreodată public pe această temă, însă dacă nu i se prezintă scuzele așteptate, o să facă, după Anul Nou, unele dezvăluiri.

„Dacă scuzele nu vin la momentul potrivit, poate să fiu un pic supărat și o să mai detaliez niște lucruri și niște întâlniri de taină ale unora sau altora”, a afirmat primarul Sectorului 5.

Totodată, el a spus că nu îi nici rușine, nici frică din acest punct de vedere, deși informațiile vehiculate au fost o „glumă proastă” și a primit multe întrebări.

„Vă pot spune un singur lucru: fac parte dintre politicienii care calcă drept pe stradă și nu îmi este nici rușine și nici frică. A fost o glumă proastă, cred eu, care nu cred că a ținut pe nicăieri, toată lumea râdea pe unde mă duceam, toată lumea mă întreba. Prima dată când mă veți găsi cu un cont, cu un off-shore pe numele meu, orice formulă a se încerca din partea mea a mă ascunde, să nu am la vedere ce am în România, din momentul ăla plec acasă din politică și de peste tot”, a concluzionat Vanghelie.

Surse oficiale declarau, pe 20 decembrie, pentru MEDIAFAX, că inspectorii de integritate verifică averea primarului Marian Vanghelie pe perioada mandatului 2008-2012, identificându-se câteva sute de mii de euro pe care edilul sectorului 5 București nu le-ar putea justifica.

Conform surselor citate, inspectorii de integritate au constatat și existența unor sume transferate de primar în contul Oanei Mizil, cu care acesta are o relație.

Deputata Oana Niculescu Mizil a fost reclamată de Agenția Națională de Integritate la Parchetul instanței supreme pentru conflict de interese, fapt confirmat de către ANI printr-o decizie administrativă.

Deputata PSD a contestat actul administrativ la Curtea de Apel București, care în 19 iunie 2012 a respins acțiunea Oanei Niculescu Mizil.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a stabilit, în septembrie 2011, faptul că „Oana Niculescu Mizil Ștefănescu Tohme, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ștefănescu, începând cu data de 29 aprilie 2009, în cadrul Biroului Parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 42 București, încălcând, astfel, prevederile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției”.
În 19 septembrie 2011, deputatul PSD Oana Niculescu Mizil preciza, într-un comunicat, că mama ei nu este funcționar public, ci are statut de personal contractual, menționând că raporturile biroului de parlamentar cu aceasta au încetat în cursul zilei respective.

„Ca urmare a informațiilor apărute astăzi (19 septembrie 2011-n.r.) în presă referitor la presupul confict de interese în care m-aș afla, doresc să precizez următoarele: În Legea 161/2003 sunt explicate foarte clar condițiile și termenii de incompatibilitate a demnitarilor publici. În art 95, alin. 1 se precizează: «nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționării publici sunt soți sau rude de gradul I» de asemenea la alin. 2 se menționează că prevederile alin. 1 se aplică și în cazul în care «șeful ierarhic direct are calitate de demnitar»”, spunea Mizil.

Ea susținea că din punct de vedere juridic nu se află în această situație de incompatibilitate întrucât mama ei, Lidia Mizil, nu are statut de funcționar public „și, implicit, nu se supune rigorilor legii funcționarilor publici, ci are statut de personal contractual”.

„Doresc să precizez că raporturile contractuale dintre biroul meu de deputat și dna. Lidia Mizil au încetat începând cu data de astăzi. Vreau să fie foarte clar pentru absolut toată lumea că am luat această decizie nu pentru că ar fi vorba despre ceva ilegal sau reprobabil, ci pentru a pune capăt oricăror speculații și pentru a-mi scuti mama de atacuri politice nedrepte și nejustificate. Vreau să subliniez acest lucru: insist să-mi scutesc părintele de neplăceri și hărțuiri din partea adversarilor politici. Totdată, țin să subliniez faptul că pentru coordonarea activităților sensibile și delicate ale biroului de deputat este necesară o persoană de maximă încredere, iar alte persoane mai de încredere decât parinții nu există”, mai scria Mizil.

În 7 octombrie 2011, Oana Mizil a înregistrat la Secția de contencios administrativ acțiunea sa de anulare a actului constatator al ANI, acțiune ce a fost respinsă în 19 iunie 2012.

Deputata a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit ca termen de judecată data de 28 ianuarie 2014.

Evaluările ANI au început în noiembrie 2010, inspectorii de integritate constatând că Oana Niculescu Mizil Ștefănescu Tohme a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ștefănescu, începând cu data de 29 aprilie 2009 și până în prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 42 București.

Conform prevederilor Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.

Potrivit dispozițiilor articolului 253 indice 1 din Codul penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
EXCLUSIV: Cât timp trebuie să fierbi ouăle de Paște ca să nu le crape coaja....
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Micul dejun, secretul siluetei japonezilor. Trucurile alimentare prin care niponii țin bolile la distanță
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern