Prima pagină » Știri politice » VIDEO Traian Băsescu s-a întâlnit cu Jose Manuel Barroso. Președintele CE: „Toate forțele politice din România trebuie să se concentreze pe refacerea stabilității”

VIDEO Traian Băsescu s-a întâlnit cu Jose Manuel Barroso. Președintele CE: „Toate forțele politice din România trebuie să se concentreze pe refacerea stabilității”

Președintele Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles pentru vizita de lucru în cursul căreia va avea întâlniri cu președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, și cu președintele Consiliului European, Herma Van Rompuy.

Președintele Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles pentru vizita de lucru în cursul căreia va avea întâlniri cu președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, și cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Șeful statului va avea convorbiri cu președintele Barroso începând cu ora 11.00 (ora României), urmate de întâlnirea cu comisarul Reding în jurul orei 12.30, iar întrevederea cu Van Rompuy va avea loc la sediul Consiliului European, la ora 16.15.

Printre subiectele pe care Traian Băsescu le discută cu oficialii europeni se numără prevederile noului Tratat fiscal privind zona euro, declarațiile lui Barroso de miercuri, din Parlamentul European, privind modul în care statele membre trebuie să acționeze ca o uniune, dar și problemele importante de pe agenda României – criza politică de la București, aderarea la zona Euro și la spațiul Schengen.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a transmis lui Traian Băsescu îngrijorările cu privire la evenimentele politice recente din România și la imaginea pe care țara și-a creat-o în UE, conform unui comunicat de presă al CE. Barroso a subliniat că nu va exista niciun compromis din partea Comisiei în ce privește respectarea statului de drept, independența justiției și respectarea Constituției. Barroso i-a mai spus lui Băsescu că stabilitatea României este importantă pentru credibilitatea economică și financiară a țării. Situația din România va fi în continuare supravegheată cu atenție de CE.

„Toate forțele politice din România, din guvern și din opoziție, trebuie să acționeze cu responsabilitate și reținere și să se concentreze foarte ferm pe nevoia urgentă de a reface stabilitatea instituțională și politică”, i-a spus Barroso lui Băsescu.

Barroso și Băsescu au mai discutat și despre situația zonei Euro și despre propunerile CE privind Uniunea Bancară și Mecanismul Unic de Supervizare, care ar trebui să întărească zona Euro.

Potrivit programului pentru presă transmis de Administrația prezidențială, la cele trei întâlniri nu sunt prevăzute declarații de presă comune ale președintelui Băsescu cu vreunul dintre oficialii europeni, ci doar oportunități foto și de imagine la începutul discuțiilor, la care au acces doar fotograful și cameramanul oficiali.

Președintele Băsescu ar urma să susțină o declarație de presă la finalul celor trei întâlniri, în jurul orei 17.00 (ora României).

Deocamdată, nu este precizat dacă șeful statului român va avea și declarații comune de presă cu oficialii europeni. Nici în programul oficial al lui Barroso și Van Rompuy nu figureazăîn prezent un astfel de moment.

Din delegația președintelui Băsescu mai fac parte șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, consilierul pentru afaceri europene, Bogdan Mănoiu, și purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea.

Traian Băsescu declara, în 12 iulie, la TVR, că este un „semnal înfiorător” pentru România faptul că nici președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și nici președintele Comisiei Europene, Jose Barroso, „nu au ieșit” într-o conferință de presă comună alături de premierul Victor Ponta.

Președintele suspendat la acea vreme a spus că faptul că președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și președintele Comisiei Europene, Jose Barroso, nu au susținut o conferință de presă comună alături de Ponta este contrar protocolului, iar acest lucru reprezintă „un semnal înfiorător pentru România”.

„Dacă mă veți vedea vreodată că merg la Bruxelles, dacă voi mai avea ocazia ca președinte, pentru întâlniri cu președintele Consiliului European și cu președintele Comisiei Europene, și veți constata că nu a fost apoi o declarație comună, va trebui să înțelegeți că s-a întâmplat ceva rău”, a afirmat Băsescu.

El făcea aceste declarații după o vizită a premierului Victor Ponta la Bruxelles pentru explicații legate de situația politică de la București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CNN: „Aproape a declanșat un război între SUA și China”. Un raport fals generat de AI
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
Fiul lui Dan Șucu, marchează pentru Rapid la câteva secunde după ce a intrat pe teren
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Ce țară vrea să le dea bani locuitorilor care citesc?
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!