Prima pagină » Știri politice » Voicu laudă proiectul PNL privind votul prin corespondență: singurul care ține cont de opinia Diasporei

Voicu laudă proiectul PNL privind votul prin corespondență: singurul care ține cont de opinia Diasporei

Voicu laudă proiectul PNL privind votul prin corespondență: singurul care ține cont de opinia Diasporei
Voicu laudă proiectul PNL privind votul prin corespondență: singurul care ține cont de opinia Diasporei

„Partidul Național Liberal consideră că este binevenită orice contribuție pentru îmbunătățirea propunerii pe care a făcut-o grupurilor parlamentare încă din luna februarie, însă atrage atenția că nici partidele parlamentare, nici Autoritatea Electorală Permanentă, a cărei implicare o salutăm și o considerăm necesară, nu trebuie să omită un lucru esențial – beneficiarii acestei legi sunt compatrioții noștri din Diaspora și, de aceea, opinia acestora trebuie luată în considerare. Proiectul de lege depus de Partidul Național Liberal este singurul care a fost redactat printr-o consultare reală cu asociațiile românilor din străinătate și, de aceea, chiar dacă este perfectibil, conține prevederi care sunt agreate cu cei care vor beneficia de facilitățile legii”, a declarat Mihai Voicu, conform unui comunicat remis MEDIAFAX.

Mihai Voicu, care este și președinte al Comisiei de Cod electoral, a făcut aceste precizări după ce președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost mandatat de partid să elaboreze un set de principii care vor sta la baza legii votului prin corespondență și să le trimită AEP, instituție care va elabora, la rândul său, proiectul pe această temă.

Voicu a atras atenția că modalitățile de asigurare a votului trebuie să fie în concordanță cu practica țărilor ce folosesc votul prin corespondență de zeci de ani.

„Atragem atenția, de asemenea, că modalitățile de asigurare a secretului votului trebuie să fie în concordanță cu practica țărilor ce folosesc votul prin corespondență de zeci de ani. Indiferent că ne raportăm la modelul francez, italian, spaniol, britanic sau american, nu trebuie ca o supra-reglementare sau o birocratizare excesivă, sub diverse pretexte onorabile, să ducă la adoptarea unei legi inaplicabile prin blocarea sistemului”, menționează Voicu.

Președintele Comisiei de Cod electoral a mai spus că partidele trebuie să se mobilizeze la începutul sesiunii parlamentare pentru a adopta cât mai rapid legea votului prin corespodență, până cel mai târziu la începutul lunii noiembrie, pentru a putea fi aplicată la viitoarele alegeri lesgialtive.

„Acest proiect nu este doar un angajament al președintelui Klaus Iohannis sau al Partidului Național Liberal, ci ar trebui să reprezinte o datorie a întregii clase politice față de milioanele de compatrioți care locuiesc și lucrează în străinătate, dar care sunt la fel de implicați ca fiecare dintre noi în participarea politică și civică”, a mai subliniat Mihai Voicu.

Liviu Dragnea a anunțat luni că proiectul pe baza căruia se va discuta va fi elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, pornind de la un set de principii înaintat de Valeriu Zgonea. Tot luni, ședința conducerii Comisiei de Cod electoral a fost anulată.

Proiectul votului prin corespondență a fost considerat o proritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidențiale existând consultări la Palatul Cotroceni și un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislația electorală (legea alegerilor locale, legea alegerilor parlamentare, legea finanțării partidelor și a campaniilor electorale și legea partidelor) dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru inițiative pe această temă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi