LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 680: Rusia vrea să epuizeze populația și „industria de apărare” a Ucrainei cu atacurile sale masive (experți)

LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 680: Rusia vrea să epuizeze populația și „industria de apărare” a Ucrainei cu atacurile sale masive (experți)
Război în Ucraina / Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto
Publicat: 04/01/2024, 07:23
Actualizat: 04/01/2024, 14:34
15:02

Rusia intenţionează să cumpere rachete balistice cu rază scurtă de acţiune din Iran (WSJ)

Rusia intenţionează să cumpere rachete balistice cu rază scurtă de acţiune din Iran, ceea ce va creşte capacitatea Moscovei de a viza infrastructura Ucrainei, a relatat joi cotidianul Wall Street Journal, citând oficiali americani, transmite Reuters.

În 2023, Casa Albă a afirmat că există semnale ce arată că Rusia şi Iranul îşi extind parteneriatul fără precedent din sfera apărării, ajutând astfel Moscova să-şi prelungească războiul din Ucraina şi creând totodată o ameninţare în direcţia vecinilor Iranului.

În noiembrie anul trecut, Kremlinul a declarat că Rusia şi Iranul îşi dezvoltă relaţiile, „inclusiv în domeniul cooperării tehnico-militare”, dar a refuzat să comenteze o alegaţie a Casei Albe conform căreia Teheranul ar putea lua în considerare să furnizeze Rusiei rachete balistice, titrează Agerpres.

În ultimele săptămâni, Moscova a început de asemenea să primească rachete balistice de la Coreea de Nord, mai scrie WSJ

14:32

Vladimir Putin semnează un decret de acordare a cetăţeniei ruse străinilor care se înrolează în armată

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a semnat joi un decret care prevede acordarea cetăţeniei ruse străinilor care semnează un contract cu armata rusă pe parcursul desfăşurării războiului din Ucraina, informează EFE.

Documentul a fost publicat pe portalul oficial de informaţii juridice al Rusiei, relatează Agerpres.

Putin a declarat pe 14 decembrie că în fiecare zi circa 1.500 de persoane au semnat contracte cu armata rusă.

Decretul permite personalului militar străin care s-a pensionat din motive de sănătate sau militarilor care şi-au derulat deja contractul cu Forţele Armate Ruse să solicite cetăţenia rusă.

În afară de militari, şi membrii familiilor acestora vor putea solicita un paşaport rusesc.

14:02

Doi cetăţeni moldoveni care ajutau ucraineni să scape de armată au fost arestaţi

Ucraina a anunţat joi arestarea în Republica Moldova a unor călăuze care ajutau ucraineni chemaţi la arme să fugă din ţara lor, în plină dezbatere asupra necesităţii de a întări rândurile armatei ucrainene în faţa forţelor armate ruse, informează AFP.

Poliţia ucraineană a anunţat pe Telegram că este vorba de o operaţiune comună cu forţele de ordine din Republica Moldova. Doi cetăţeni moldoveni au fost arestaţi în timp ce călăuzeau patru persoane reticente să se înroleze în armata ucraineană, conform Agerpres.

„Infractorii îi transportau pe bărbaţii ce aveau vârsta pentru serviciul militar din regiunea (ucraineană) Odesa până la frontiera cu Transnistria”, teritoriu separatist prorus în Republica Moldova, potrivit aceleiaşi surse. „De acolo, ei îi conduceau de-a lungul unor poteci forestiere evitând posturile de control (…) şi i-au dus pe clienţii lor până în capitala Republicii Moldova”, Chişinău, continuă poliţia ucraineană, care afirmă că traficanţii cereau pentru serviciile lor între 4.500 şi 5.000 de dolari şi îşi găseau „clientela” pe canalele de mesagerie Telegram.

13:25

Stoltenberg convoacă o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, va convoca o reuniune între diplomaţi ai NATO şi oficiali din Ucraina în data de 10 ianuarie.

Convocarea reuniunii a Consiliului NATO-Ucraina vine ca urmare a recentului val intens de lovituri aeriene ruseşti, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, potrivit News.ro.

Întâlnirea, care va avea formatul noului Consiliu Nato-Ucraina, a fost convocată la cererea Kievului după atacurile cu rachete şi drone asupra civililor, oraşelor şi localităţilor ucrainene, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.

Rusia şi-a intensificat atacurile în perioada Anului Nou, liderul rus, Vladimir Putin, avertizând că un atac aerian ucrainean asupra oraşului rus Belgorod, care, potrivit Moscovei, a ucis 25 de civili, „nu va rămâne nepedepsit„, relatează The Guardian.

12:38

Hackerii ruşi au fost în interiorul gigantului de telecomunicaţii ucrainean Kyivstar timp de luni de zile și au şters „aproape totul”

Hackerii ruşi au intrat în sistemul gigantului ucrainean de telecomunicaţii Kyivstar cel puţin din luna mai a anului trecut, într-un atac cibernetic care ar trebui să servească drept un „mare avertisment” pentru Occident, a declarat pentru Reuters şeful spionajului cibernetic din Ucraina, Illia Vitiuk. El spune că în spatele atacului stă grupul Sandworm, o unitate de război cibernetic a serviciilor de informaţii militare ruseşti.

Illia Vitiuk, şeful departamentului de securitate cibernetică al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a dezvăluit pentru Reuters detalii exclusive despre atacul informatic, precizând că a provocat distrugeri „dezastruoase” şi a avut ca scop să dea o lovitură psihologică şi să adune informaţii.

Hackingul, unul dintre cele mai dramatice de la invazia pe scară largă a Rusiei de acum aproape doi ani, a permis să fie scoase din funcţiune serviciile furnizate de cel mai mare operator de telecomunicaţii din Ucraina, pentru aproximativ 24 de milioane de utilizatori, timp de câteva zile, începând cu 12 decembrie.

„Acest atac este un mare mesaj, un mare avertisment, nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga lume occidentală, pentru a înţelege că nimeni nu este de fapt de neatins”, a spus el. El a precizat că Kyivstar este o companie privată bogată, care a investit mult în securitatea cibernetică.

Atacul a şters „aproape totul”, inclusiv mii de servere virtuale şi PC-uri, a spus el, descriindu-l ca fiind probabil primul exemplu de atac cibernetic distructiv care „a distrus complet nucleul unui operator de telecomunicaţii”.

07:15

Ucraina - Apărarea antiaeriană mobilă nu va putea respinge decât "câteva" atacuri ruseşti, avertizează un general

Apărarea antiaeriană mobilă a Ucrainei are suficientă muniţie pentru a face faţă „câtorva” noi atacuri ruseşti de amploare, dar stocurile sale nu pot fi refăcute decât cu ajutorul Occidentului, avertizează un general ucrainean.

Deşi armata ucraineană susţine în prezent că reuşeşte să doboare cu succes majoritatea rachetelor şi dronelor lansate de Rusia, aceste atacuri s-au înmulţit în ultimele zile şi continuă să facă numeroase victime: aproximativ cincizeci de persoane au fost ucise în atacul de vineri, dintre care 30 la Kiev, cinci în cel de marţi şi sute de civili au fost răniţi.

„În situaţia actuală, în ceea ce priveşte sistemele mobile de apărare antiaeriană, există suficiente muniţii (…) pentru a rezista la următoarele atacuri puternice”, a subliniat generalul Serghei Naiev, comandantul forţelor comune ucrainene, intervievat miercuri de AFP în timpul unei reuniuni cu alţi militari în apropiere de Kiev, notează News.ro.

Experți: Rusia vrea să epuizeze Ucraina cu atacurile sale masive

Recentele atacuri masive ale Rusiei împotriva marilor oraşe ucrainene au ca scop, potrivit experţilor, epuizarea populaţiei şi a apărării antiaeriene a Ucrainei, care a cerut din nou mai multe arme de la aliaţii săi occidentali, scrie AFP.

Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Rusia a tras aproape 300 de rachete şi peste 200 de drone explozive Shahed în două atacuri, la 29 decembrie şi în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, care s-au soldat cu moartea a aproximativ 50 de persoane.

La un an de la atacurile masive ale Moscovei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, această campanie de la mijlocul iernii a lovit instalaţii civile vitale şi zone rezidenţiale, potrivit Kievului. Ca de obicei, Moscova susţine că vizează doar ţinte militare.

Unul dintre obiectivele principale ale Kremlinului – explică Mick Ryan, cercetător asociat la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) – este de a „testa” apărarea antiaeriană a Ucrainei, care a fost întărită de sistemul american Patriot şi de echivalentul său franco-italian, SAMP/T MAMBA.

Moscova caută să se angajeze într-o cursă contra cronometru în speranţa că „Ucraina va rămâne fără interceptoare înainte ca Rusia să rămână fără rachete şi drone”, relatează acest general australian în retragere pe X (ex-Twitter), conform News.ro.

Principala ţintă a atacurilor ruseşti este „industria de apărare”

Rusia a trecut la o economie de război, în timp ce Occidentul se străduieşte să furnizeze cantitatea necesară de rachete antiaeriene sol-aer, care sunt mult mai complexe şi mai scumpe de fabricat decât unele drone construite parţial din echipamente civile.

Principala ţintă a atacurilor ruseşti este „industria de apărare”, pe care Kievul încearcă să o consolideze în faţa scăderii livrărilor de arme occidentale, potrivit Ministerului britanic al Apărării.

Ruşii „încearcă acum să atace complexul militar-industrial, companiile, nu infrastructura energetică (spre deosebire de iarna trecută, n.r.), ci producţia de armament”, explică pentru AFP analistul militar Mykola Bielieskov, de la Institutul ucrainean pentru studii strategice.

„Am început să producem mai multe arme decât înainte”, a declarat pentru AFP Sergiy Zgourets, director al centrului de cercetare ucrainean Defence Express, referindu-se la muniţii, drone, vehicule blindate şi radare.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?