Prima pagină » Sănătate » Mai puține POSTURI la Ministerul Sănătății. Ce înseamnă, pentru unul dintre cele mai importante ministere, această măsură

Mai puține POSTURI la Ministerul Sănătății. Ce înseamnă, pentru unul dintre cele mai importante ministere, această măsură

Mai puține POSTURI la Ministerul Sănătății. Ce înseamnă, pentru unul dintre cele mai importante ministere, această măsură

Guvernul a decis, în vara acestui an, eliminarea a 200.000 de posturi vacante din sistemul bugetar. În cazul Ministerului Sănătăţii, o astfel de măsură a fost deja aprobată şi înseamnă eliminarea a 28 de posturi vacante. Măsura este prevăzută într-o hotărâre de guvern (HG nr. 817/2023), publicată miercuri în Monitorul Oficial. 

Ultima reorganizare a Ministerului Sănătăţii a avut loc în 2022, când numărul maxim de posturi din Ministerul Sănătăţii a fost majorat de la 384 la 449, iar numărul secretarilor de stat – de la 5 la 6, potrivit news.ro.

  • Actul normativ reduce numărul maxim de posturi de la Ministerul Sănătăţii, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, de la 449 la 421.
  • Cele 28 de posturi tăiate sunt echivalente cu 6,2% din numărul maxim de posturi din cadrul ministerului.
  • Dintre posturile eliminate, 16 sunt la Direcţia de monitorizare implementare spitale regionale, iar 12 posturi sunt aferente cabinetelor secretarilor de stat.

Eliminarea acestor posturi este o măsură prevăzută în ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 34/2023 (privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative).

La stat erau angajați, la final de iulie 2023, 1.283.500 de oameni, potrivit Ministerului Finanțelor

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a promis o reformă profundă a aparatului bugetar, cu urmări asupra veniturilor statului, încă dinainte de a prelua scaunul de premier. Mai puțini bugetari, mai mulți bani la buget, promitea oficialul încă din luna mai.

„Avem nevoie de un proiect echilibrat și clar prin care să demarăm prima reformă profundă a administrației de stat. Este nevoie de un stat mai suplu, este esențial să reducem costuri și să comasăm instituții care se calcă pe picioare și trebuie să facem asta chiar de la 1 septembrie, nu de anul viitor, și, mai ales, nu după alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul lunii august.

Sursa: MEDIAFAX FOTO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
Escrocii care fac bani din alba-neagra, de neclintit din centrul Romei. „Dacă plecăm noi, vin alții mai răi”
Click
După vânzarea Kanal D, Dan Negru vorbește despre viitorul televiziunii! Anunț-bombă despre Revelion: „Cândva voi reveni!”
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii de la Smithsonian au creat cea mai detaliată simulare a Universului timpuriu
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP