Prima pagină » Sănătate » Ce se întâmplă cu supraviețuitorii Ebola

Ce se întâmplă cu supraviețuitorii Ebola

Ce se întâmplă cu supraviețuitorii Ebola
Cazurile de persoane infectate cu Ebola și numărul crescând al victimelor acestei boli beneficiază în prezent de toată atenția, în timp ce cazurile celor care s-au vindecat sau sunt imuni par să nu se bucure de aceeași mediatizare.

Supraviețuitorii Ebola pot duce o viață normală, după vindecare, în ciuda faptului că uneori pot suferi de inflamații ale articulațiilor, potrivit CBS. Durata recuperării variază, la fel ca și perioada necesară pentru ca virusul să părăsească definitiv organismul, notează Mediafax.

Organizația Mondială a Sănătății a descoperit că virusul poate rezista în materialul seminal până la șapte săptămâni după vindecarea pacientului, notează businessinsider.com. Se presupune că supraviețuitorii sunt, în general, imuni față de rădăcina virusului cu care au fost infectați, astfel că pot ajuta la tratarea persoanelor infectate cu aceeași rădăcină a virusului. Nu este clar, în prezent, dacă imunitatea este eficace și în fața altor rădăcini ale virusului sau dacă aceasta va fi de durată.

La fel ca în cazul celor mai multe infecții virale, pacienții care își revin după infectarea cu Ebola vor beneficia de prezența anticorpilor în sânge, astfel că sângele lor devine important (deși există controverse) pentru tratamentul celor care au contractat boala.

Continuarea o puteți citi AICI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!