Intervenții cardiace la nou-născuți se fac și la Cluj; un bebeluș de 12 zile cu malformație, operat

Intervenții cardiace la nou-născuți se fac și la Cluj; un bebeluș de 12 zile cu malformație, operat
Publicat: 24/10/2012, 15:58
Actualizat: 26/03/2019, 03:02

Medicii Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca spun că și aici se pot face intervenții cardiace la nou-născuți, iar în urma sistării activității de chirurgie pentru copii la Târgu Mureș institutul a preluat urgențele, unul din cazuri fiind un bebeluș de 12 zile cu malformații la inimă.

Doctorul Mircea Cotul, medic primar la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, a declarat, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanții presei, că unitatea poate prelua cazuri din toate centrele din țară, asigurându-i pe părinții copiilor cu afecțiuni cardiace că aici pot găsi „sprijin competent pentru a se evita pe cât posibil plecarea acestora în străinătate la operații”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În urma sistării activității de chirurgie pentru copii la Târgu Mureș, datoria noastră a fost să primim urgențele diagnosticate. Noi am primit acum zece zile un nou-născut, care avea vârsta de 12 zile, diagnosticat cu o malformație complexă – transpoziție de vase mari alături de alte leziuni asociate, și a fost operat. Evoluția copilului este bună, se află la o săptămână după intervenție și este pregătit să părăsească Terapia Intensivă și să fie preluat de o secție de neonatologie pentru urmărirea de rutină. Având în vedere că a fost vorba de un caz de complexitate mare, putem afirma că în institutul nostru se pot opera cazuri indiferent de vârsta și greutatea copilului și indiferent de complexitatea leziunilor diagnosticate. Institutul Inimii Cluj-Napoca funcționează și poate prelua cazuri din toate centrele din țară, și vrem să liniștim părinții că vor găsi întotdeauna aici un sprijin competent pentru a se evita pe cât posibil plecarea acestor copii în străinătate la operații”, a spus Cotul.

La rândul său, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Tudor Simionescu, a declarat că în cadrul unității pe care o conduce se fac operații de chirurgie cardiacă pediatrică încă din anul 2000.

„Din cauza problemelor care există la Târgu Mureș sunt copii care trebuie preluați de noi, fiind vorba despre urgențe. În Institutul Inimii din Cluj, care este pionier în chirurgia cardiacă pediatrică și unde se fac operații la copii încă din anul 2000, lucrurile merg mai departe. Menționez că la Cluj-Napoca se operează copii care au probleme cardiace, Clujul fiind un centru unde se face chirurgie cardiacă pediatrică de calitate, iar nicio urgență nu va avea de suferit. La noi se operează între 250 și 300 de copii pe an, dar solicitările sunt mult mai mari. Suntem limitați de finanțarea pentru programul pentru copii și de condițiile de organizare ale institutului care datează de 20 de ani”, a spus Simionescu.

Un alt medic al Institutului Inimii, Manuel Chira, a afirmat că operațiile făcute în România sunt mai ieftine decât cele realizate în străinătate.

„Activitatea de chirurgie cardiacă pediatrică a început la Institutul Inimii Cluj-Napoca în 1996, primele operații la nou născuți având loc în anul 2000. Aceste operații efectuate la noi sunt mult mai ieftine decât dacă ar fi trimiși copiii la spitale din străinătate. În străinătate, o operație de chirurgie cardiacă pediatrică poate costa de la 20.000 de euro în sus, în timp ce la noi în țară costurile sunt la jumătate sau poate chiar mai puțin”, a afirmat Chira.

Potrivit acestuia, la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” există liste de așteptare pentru operarea copiilor care se întind pe circa trei luni, fiecare chirurg având între 30 și 40 de pacienți pe listă.

„La Institutul Inimii Cluj-Napoca suntem doi medici chirurgi pe partea de pediatrie, două cardioloage, cinci anesteziști, doi perfuzioniști. Un medic chirurg nu poate opera decât două cazuri pe săptămână, din cauza limitărilor de spațiu și financiare”, a adăugat Manuel Chira.

Urgențele de chirurgie cardiacă la copii la unitatea din Târgu Mureș nu mai pot fi operate de la 1 octombrie după plecarea a doi medici anesteziști cu experiență.

Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de Adulți și Copii din Târgu Mureș, Horațiu Suciu, declara, în septembrie, că din 1 octombrie unitatea nu va mai putea opera urgențele la copii, în condițiile în care pleacă doi medici anesteziști cu experiență.

Pe de altă parte, fostul ministru al Sănătății, Vasile Cepoi, susținea că Ministerul Sănătății vrea să redeschidă câteva institute închise în martie 2011, printre ele fiind și cel de cardiologie de la Târgu Mureș, unde se fac singurele operații pe inimă pentru nou-născuți și sugari.

Peste o sută de persoane, între care pensionari, medici, studenți, membri ai USL și fostul șef al Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant (IBCvT)Târgu Mureș profesorul universitar Radu Deac, au participat în iunie la o acțiune în Piața Trandafirilor din centrul orașului, cerând „redeschiderea” institutului. În cadrul acțiunii intitulate „Împreună, să redăm inima orașului” a fost creat un lanț uman în formă de inimă, participanții ținând o panglică roșie, simbol al solidarității.

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, declara atunci că Guvernul „nu-și propune să facă vreo restaurație” și că va analiza „cu cifre” situația Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant (IBCvT) Târgu Mureș, care, prin reforma sănătății, a devenit secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
S-a dat deja ORDIN de la Primărie. Devine complet GRATUIT. Nu se mai plătește niciun...
Pasca din copilărie, gust de neuitat. Care e ingredientul secret
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice