Prima pagină » Social » Ce PENSIE va primi un român, după recalcularea de la 1 septembrie, dacă a muncit 20 de ani cu carte de muncă

Ce PENSIE va primi un român, după recalcularea de la 1 septembrie, dacă a muncit 20 de ani cu carte de muncă

Ce PENSIE va primi un român, după recalcularea de la 1 septembrie, dacă a muncit 20 de ani cu carte de muncă

Toți seniorii României așteaptă majorarea pensiilor, promisă a intra în vigoare de la 1 septembrie. Din păcate, nu mulți vor primi mai mulți bani după recalculare, ba în unele situații deja au ajuns decizii care arată o scădere a veniturilor.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit clar despre categoria de pensionari care va beneficia de creșteri de la 1 septembrie.

Cine primește o majorare a pensiei

Deciziile de recalculare au început să fie distribuite prin Poșta Română încă de vineri, 16 august.

Majoritatea primește o sumă cuprinsă între 1 leu și 500 de lei și foarte puțini, sub 100.000 de pensionari, vor beneficia de o creștere mai mare de 3000 de lei.

„În iulie 2024, pensia medie era de 2.250 lei. Iar în septembrie 2024, aceasta va crește la 2.761 lei. Avem un număr de 1.960.012 pensii majorate între 1 și 500 lei, un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume între 501 și 1.000 lei. Un număr de 721.360 de pensii majorate cu sume între 1.001 lei și 2.000 lei.

Un număr de 83.637 de pensii majorate între 2.001 lei și 3.000 lei și un număr de 7.681 de pensii majorate cu peste 3.000 lei.

Vom constata împreună că şi pensionarii cu pensii mai mici vor beneficia de aceste creșteri ale pensiilor”, afirmă Simona Bucura Oprescu.

Totodată, ea dă asigurări că nicio pensie nu va scădea:

„Datorită recalculării, avem un număr de 90.892 de pensionari care ies din categoria beneficiarilor de pensie socială, înainte se numea indemnizație minimă socială, acum discutăm despre pensia socială.

Avem un număr de 803.433 de pensii care nu sunt majorate după recalculare, adică 17,44%. Dintre acestea, 84.176 au aceeași valoare, rezultată în urma recalculării și diferența… au o valoare mai mică, dar ceea ce este important este ca fiecare pensionar să știe că pensia nu scade.

Avem articolul 144 și 155 din lege care stipulează în mod expres faptul că nicio pensie nu scade, pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil”.

Ce pensie primesc românii care au muncit 20 de ani

În aceste condiții, cine nu primește o majorare după 20 de ani de activitate, cu carte de muncă?

Potrivit ministrului Muncii, 800.00 de pensionari nu vor avea pensii mai mari la recalculare. S-ar putea, însă, ca numărul să fie mai mare, dar să vedem, totuși, care este situația celor care nu vor vedea venituri mai mari pe talon.

În primul rând, nu vor beneficia de nicio majorare după recalculare pensionarii care au lucrat mai puțin de 25 de ani, chiar dacă au avut grupe de muncă sau au muncit în condiții deosebite.

Aceste persoane, NU primesc puncte bonus sau de stabilitate, deci nici bani în plus la recalculare nu vor primi.

Astfel, pensia lor, cel mai probabil, va fi aceeași ca până acum.

Care este formula de calcul a pensiei

Mai departe, este bine de știut că noua formulă de calcul îi avantajează pe românii care au muncit mulți ani. După 35 de ani de cotizare la sistemul public, ei primesc puncte bonus.

Să luăm cazul unui pensionar care primește 1763 de lei, după 40 de ani de muncă. A acumulat 39 de puncte, dar, după recalculare, datele sale se schimbă. Vor fi 39 de puncte plus 0,5 (doi ani de armată X 0,25), la care se adaugă punctele de stabilitate pentru cei 14 ani lucrați peste cei 25 de ani:

5 X 0,5 + 5 X 0,75 + 5X1 = 11,75 de puncte de stabilitate.

Total puncte 39 + 11,75 = 50,75 X 81 de lei = 4.100 de lei brut pensia, în jur de 3.800 lei net, deoarece impozitul este de 10% pentru pensiile care depășesc 2.000 de lei.

Noua lege a pensiilor oferă românilor posibilitatea de a-și calcula singuri, utilizând o formulă simplă, ce pensie vor avea începând cu 2024, când aceasta va intra în vigoare.

Formula simplă de calcul se bazează pe valoarea punctului de referință (VPR) înmulțită cu numărul de puncte de pensie specificate în decizia de pensionare a fiecărui individ.

Număr total de puncte înseamnă puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte necontributive (aici intră anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate, câte 0,25 puncte pentru fiecare an).

La calculul numărului total de puncte se va adăuga un număr de puncte de stabilitate pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare de 25 de ani, si anume:

  • 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
  • un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

CITEȘTE ȘI:

Calcul complet | Câți BANI primește pensie un român, dacă a muncit între 10 și 15 ani

Recomandarea video

Mediafax
Cine este Péter Magyar, omul ce l-ar putea îndepărta pe Orban de la putere și ar putea așeza Ungaria pe un traseu mai pro-european
Digi24
VIDEO „Mi se ard cozonacii în cuptor”. O şoferiţă a fost prinsă cu 176 de kilometri pe oră pe DN 38
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Ilie Bolojan vs. administrația locală. Motivele din spatele planurilor de debarcare a premierului: “De aici vine toată această dorință de schimbare”
Mediafax
Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu