Prima pagină » Social » Doi turiști germani au fost salvați de pe cel mai mare perete stâncos din România, după o operațiune spectaculoasă

Doi turiști germani au fost salvați de pe cel mai mare perete stâncos din România, după o operațiune spectaculoasă

Departamentul pentru Situații de Urgență a avut o misiune dificilă de salvare pe cel mai mare perete stâncos din România, unde doi cetățeni germani au avut nevoie de ajutor. Potrivit salvatorilor,  unul dintre colegii de la Salvamont Prahova a fost inserat cu elicopterul în zona unde peretele muntelui avea o înălțime de aproximativ 400 de metri și unde se aflau cele două victime. Operațiunea a avut succes.

Sondaj Gândul


Crezi că Traian Băsescu ar fi cea mai bună propunere de premier acum?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, elicopterul a avut misiunea de a aduce un al doilea salvator, pe peretele Văii Albe, în Bucegi, dar planurile au fost date peste cap de condițiile meteorologice. Vremea s-a schimbat brusc iar apariția unui plafon de nori a schimbat planurile salvatorilor. Astfel, aeronava a fost nevoită să se retragă la o altitudine mai mică.

În aceste condiții, primul salvamontist a început coborârea în rapel împreună cu cele două victime și le-a transportat până într-o zonă mai sigură, de unde au fost preluate de elicopter.

Ulterior, vremea s-a îmbunătățit, iar înainte de revenirea aeronavei a apărut un curcubeu deasupra zonei. A fost adus al doilea salvamontist, care a troliat una dintre victime. Ulterior, aeronava s-a întors pentru cea de-a doua victimă, care a fost troliată de salvamontist.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Sorana Cîrstea a rupt tăcerea după despărțirea de Ion Alexandru Țiriac: „Voiam o familie”
Adevarul
Călin Georgescu, refuzat de patronul unei fabrici de mobilă pentru o vizită într-un turneu ploitic. „Nu înțelegem de ce suntem prinși în acest program”
Mediafax
Orașul european în care GRANIȚA trece chiar prin case și magazine. O simplă ușă poate despărți DOUĂ ȚĂRI
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Cancan.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Ziua în care ţarul Petru cel Mare impunea impozitul pe bărbi
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”