Prima pagină » Social » Drama fraților din Botoșani plecați să își caute un rost și au ajuns imobilizați la pat după un accident produs de un șofer beat. ”Nu au făcut nimic pentru el deoarece au crezut că va muri”

Drama fraților din Botoșani plecați să își caute un rost și au ajuns imobilizați la pat după un accident produs de un șofer beat. ”Nu au făcut nimic pentru el deoarece au crezut că va muri”

Ina Stoica

Frații Doru și Lucian ajungeau în luna mai la centrul din satul bihorean Dumbrava, construit de bunul samaritean Viorel Pasca. Ambii erau imobilizați la pat în urma unui accident cumplit de mașină și, pentru că nu avea cine să-i îngrijească, au fost trimiși  la Dumbrava, acolo unde Viorel și oamenii din jurul lui oferă un cămin cald celor vulnerabil și readuc liniștea bolnavilor pentru care spitalele nu mai au soluții.

Aproape zilnic, la poarta lui Viorel Pașca oprește câte o ambulanță care aduce un bolnav din orice colț îndepărtat al țării. Sunt printre ei oameni cu boli incurabile, persoane cu dizabilități psihice, oameni care au locuit pe străzi toată viața, persoane foarte bolnave care au avut cândva familii, însă din diferite motive au pierdut totul.

De obicei, bolnavii care ajung la Dumbrava sunt persoane destul de în vârstă, uneori însă vin și tineri, unii imobilizați la pat, cum este cazul celor doi frați din Botoșani, care după ce au fost loviți de o mașină, au ajuns în spital, iar apoi, pentru că erau imobilizați la pat și nu avea cine să-i îngrijească, au fost trimiși la Dumbrava, spune Viorel Pașca.

Era o zi de primăvară când Doru (41) și Lucian (48) se pregăteau să plece la muncă. Cei doi frați lucrau cu ziua în construcții. În acea dimineață de mai, o mașină Dacia Papuc îi aștepta în fața porții și urma să-i ducă pe șantier.

Rănile care i-au mobilizat la pat

Locul din față era ocupat, așa că Dorul și Lucian au urcat în reporca mașinii. Când au ajuns într-o curbă, mașina în care erau cei doi frați s-a ciocnit de un alt autoturism și s-a răsturnat. La mai bine de cinci luni distanță. cei doi nu-și mai amintesc mare lucru despre accident. Un polițist i-a spus lui Lucian însă că șoferul băuse.

Actele medicale arată că Lucian și Doru au suferit fracturi ale coloanei vertebrale, fracturi costale multiple, fracturi cominutive (ruperea osului în mai multe locuri) și au nasurile sparte.

Coastele rupte le-au perforat plămânii

Doru, fratele cel mai mic, este în stare foarte gravă, cu răni adânci și escare, leziuni care apar frecvent la persoanele imobilizate la pat și pot duce la complicații letale, cum ar fi septicemia. La spital i-au pus diagnosticul de paraplegie, adică paralizie de la brâu în jos și pneumotorax, pentru că unele coaste i-au intrat în plămâni.

Nu-și mișcă picioarele și este destul de rău. A făcut escare la spate, în zona lombară, din cauza poziției de pat din spital. Amândurora, coastele le-au intrat în plămâni. Doru, fratele mai mic, are brațul stâng aproape scos din umăr, iar cei de la spital nu au făcut nimic pentru el, deoarece au crezut că el va muri. Ulterior, a suferit și o operație la coloană, în urma accidentului”, ne-a spus Crina, una dintrele asistentele medicale de la Dumbrava, care îi îngrijește pe cei doi frați.

Din cauza complicațiilor severe, Doru a fost trimis din nou la spital. Lucian este încă la centru, unde oamenii care îl îngrijesc au fost lângă el zi și noapte. În fiecare dimineață, se trezește privind tavanul din încăperea pe care nu a mai părăsit-o de luni de zile și își așteaptă fratele să se întoarcă.

„Au sărit din mașină”

Când au simțit lovitura, de frică să nu fie zdrobiți, Lucian și Doru s-au speriat și au sărit din mașină.

Lucian ne-a spus că a venit un alt șofer decât cel care venea de obicei. Ei s-au urcat în spate și poliția i-ar fi spus că șoferul era în stare de ebrietate”, mai spune asistenta.

Lucian și Doru nu aveau nici înainte de accident o casă a lor și așa au ajuns să lucreze cu ziua. Înainte de accident, cei doi frați împărțeau o cameră mică în locuința tatălui, mobilizat și el la pat.

„Înainte să intre în operație, Doru își simțea picioarele. După operația de la coloană, nu a mai simțit nimic”, spune asistenta din Dumbrava.

Lucian a fost căsătorit și are doi copii, însă a divorțat și fosta soție s-a mutat la Constanța.

I-am întrebat unde locuiesc, dacă au casă și din ce se întrețin, pentru că lucrau cu ziua, însă acum nu vor mai putea lucra cu ziua. Lucian ne-a spus că mama lor a murit, iar tatăl lor s-a recăsătorit. În căsuța aceea, mi-au spus că au jumătate, însă tatăl lor nu o poate vinde acum pentru că nu ar avea unde să locuiască. Din păcate, și tatăl lor este imobilziat la pat și nu se poate deplasa nici la baie”, ne-a spus asistenta medicală din Dumbrăveni.

Cei de la centrul din Dumbrava s-au luptat pentru ca cei doi frați să aibă măcar o pensie de handicap.

„Le-am făcut asta pentru că era necesar să aibă asigurare, altfel nimeni nu ne băga în seamă. Acum, Lucian are încadrare de handicap cu grad de asistent personal pe o perioadă de doar 12 luni, iar după aceea trebuie să meargă din nou în fața comisiei”, a mai spus asistenta.

Cei care vor să-i ajute pe frații din Botoșani, dar și pe ceilalți din centrul de la Dumbrava pot dona în următoarele conturi, pe numele „Asociația Dumbrava DPG”, reprezentată de Viorel Pașca.

 IBAN RO81BTRLEURCRT036044600- EURO

RO34BTRLRONCRT0360446001- LEI

Cod Swift BTRLRO22

Cei care vor să trimită colete prin poștă/curier:
Nume și număr destinar: Pașca Viorel/0751022191
Adresă: Localitatea Dumbrava, nr.83, comuna Holod, jud.Bihor

Citește și:

O fetiță din Mureș a fost luată de lângă mama grav bolnavă, înainte ca femeia să moară (FOTO)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor