Prima pagină » Educație » EXCLUSIV. Evaluarea Națională cu măști, tuneluri de dezinfecție și geamuri la fiecare bancă: „Toată procedura asta e mai stresantă decât examenul în sine”

EXCLUSIV. Evaluarea Națională cu măști, tuneluri de dezinfecție și geamuri la fiecare bancă: „Toată procedura asta e mai stresantă decât examenul în sine”

Ina Stoica

Evaluarea Națională se desfășoară anul acesta în condiții atipice: mască pe față, tunel cu dezinfectant, intrări separate și geamuri plexiglas la fiecare bancă.

Cu masca pe față, zeci de elevi s-au strâns de la primele ore ale dimineții la școala 194 din Capitală. Copleșiți de emoția revederii, copiii așteaptă în șir indian să ajungă în sălile de clasă, acolo unde vor susține proba scrisă la limba și literatura română.

„Baftă, mama”, îi spune o mamă fiului său. „A învățat, e pregătit. Nu a avut altceva de făcut decât să învețe. O să ia notă mare, am încredere în el”, spune femeia.

Examen cu tunel cu dezinfectant

La intrarea în școală este montat un tunel de dezinfecție pe unde elevii trebuie să treacă.  Un panou mare cu scris colorat le vine în întâmpinare: „MĂSURI DE PROTECȚIE”, e însemnat cu scris roșu.

În interior se află și un covoraș cu dezinfectant. Apoi, elevii sunt întâmpinați de personalul medical, care le ia temperatura și le oferă măști de protecție. La intrare în sălilele de clasă, elevii urmează să își dezinfecteze mâinele.

„Sper să nu pice genul dramatic. În rest, să pice orice”, spune o puștoaică cu părul blond și cu fața acoperită de mască, de abia i se zăresc ochii.

Între bănci a fost asigurată o distanță de aproximativ doi metri, iar pupitrele au fost dotate cu geamuri de plexiglas. La școala 194 toți elevii au reușit să intre în sălile de examen și nimeni n-a fost întors din drum: „Nu au fost incidente. Toți au intrat”, spune una dintre mame.

În rândul părinților, părerile sunt împărțite. Unii spun că perioada pandemiei a fost mai dificilă, unii, spun că din contră, le-a fost mai ușor.

„Noi ca părinți n-am simțit diferența. Copiilor le-a convenit mai mult să facă cursurile online. Era mai deranjant să vină aici în fiecare zi și să îi testeze. Pierdeau o oră pe drum, deci cred că a fost mai bine așa. Au avut de lucru cam tot timpul. În schimb, copiii au fost puțin mai stresați. Au simțit presiunea mai mare”, spune Ioana, mama unei eleve.

„Ei sunt stresați tot timpul”, intervine o altă mama în discuție.

Mai stresant decât examenul în sine

O altă mamă care își așteaptă fiica să iasă din examen spune că pentru ea perioada pandemiei a fost mult mai grea.

„Primele două săptămâni au fost ok. Ca o vacanță, dar după au fost copleșiți.Una e să trimiți lucrarea pe WhatsApp, una e să știi că e profa lângă tine și îți explică ce ai greșit. E o mare diferență. Am crezut initial că e mai ușoror online, dar am realizat că nu a fost așa”, mai spune o altă mămică.

Și Cristina își așteaptă fiica alături de ceilalți părinți.

„Cel mai greu a fost pregătirea online. Au făcut cursurile pe Zoom, dar nu așa eficiente. Copiii au fost mai relaxați, pe principiul, ce poate să îmi facă dacă nu știu. Cele mai mari emoții au fost emoțiile revederii între colegi. O fetiță a venit plângând și și-a îmbrățișat colegii. Toată procedura cu mască, dezinfectant, luarea temepraturii e mai stresantă decât examenul în sine”, mai spune femeia.

Foto: Părinții emoționați își așteaptă copiii la intrarea în școală

Subiectele la Limba şi literatura română de la Evaluarea Națională 2020 au fost publicate în timpul desfășurării examenului. Absolvenții claselor a VIII-a au avut de-a face cu genul epic.

La subiectul 1, absolvenții de gimnaziu au avut de răspuns la întrebări pe baza operei literare „Zborul” de Sorin Titel. De asemenea, elevilor li s-a cerut să redacteze o compunere prin care să demonstreze că textul dat aparține genului epic.

Calendarul Evaluării Naționale 2020

15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă

– 17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă

– 18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă

– 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

– 22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor

– 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor

– 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Reacția Finlandei după ce Rusia a cerut retragerea țării din NATO
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...