Prima pagină » Social » Migranții asiatici, carantinați la Liceul CFR din Timișoara

Migranții asiatici, carantinați la Liceul CFR din Timișoara

Migranții asiatici, carantinați la Liceul CFR din Timișoara

Subprefectul județului Timiș, Mircea Băcală, a anunțat că la Liceul CFR din Timişoara s-au creat în ultimele zile spaţii de carantinare pentru zeci de migranţi asiatici, care au intrat în România din Serbia în ultimele două săptămâni.

Potrivit acestuia, Primăria Timişoara va finaliza amenajarea unui spaţiu extins la Liceul CFR, unde vor fi cazaţi şi ultimii migranţi. Ei fac parte dintr-un lot mai mare şi au fost depistaţi în parcuri şi sub podurile oraşului, în ultimele trei zile.

Migranți asiatici, ascunși în parcurile din Timișoara

„În urmă cu trei zile, am identificat 29 de persoane care aşteptau în faţa Serviciului de Imigrări Timişoara pentru a fi prelucraţi. După ce au fost prelucraţi, cei de la Serviciul de Imigrări ne-au informat că aceştia au intrat în România prin Serbia după data de 21 noiembrie, ceea ce înseamnă că se impune carantinarea.

Pentru că nu aveam un spaţiu de carantină la momentul respectiv, am luat legătura cu Primăria Timişoara şi am identificat împreună acelaşi spaţiu pe care l-am avut pentru ei şi în primăvară şi în vară, la Liceul CFR, l-am dotat, l-am utilat şi, după ce am primit avizul de la Direcţia de Sănătate Publică Timiş că sunt riscuri minime pentru a fi carantinaţi acolo migranţii, s-a deschis acel centru”, a explicat Băcală.

El a precizat că, după ce cei 29 migranţi au fost anunţaţi că vor fi carantinaţi, au mai apărut alţi aproape 100.

„Am informat Poliţia de frontieră, să vedem de unde au apărut, pentru că migranţii umblau prin oraş, prin parcuri, pe sub poduri. Poliţia de frontieră a trecut la o verificare şi anchetă a lor şi s-a constatat că sunt foarte mulţi care au intrat în România înainte de 21 noiembrie, dintre care circa 20 au fost predaţi la Serviciul de Imigrări, iar restul au fost identificaţi şi cazaţi în internatul Liceului CFR. În momentul de faţă mai sunt circa 40 de persoane la Poliţia de frontieră, care încă sunt în verificare şi anchetă”, a detaliat subprefectul Mircea Băcală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli