Prima pagină » Social » SUCEAVA. A picat de 53 de ori la examenul teoretic pentru permisul auto!

SUCEAVA. A picat de 53 de ori la examenul teoretic pentru permisul auto!

SUCEAVA. A picat de 53 de ori la examenul teoretic pentru permisul auto!

Se spune că repetiţia este mama învăţăturii și ajută, dar în cazul unui bărbat din Suceava nu a fost așa. El a dat de 53 de ori examenul pentru permisul auto și de fiecare dată a fost respins.

Și-a dorit să ajungă șofer, dar 53 de încercări de a lua examenul teoretic au fost eșuate.

Vin nepregătiți la examen

Din păcate, așa cum arată prefectul județului Suceava, acesta nu este un caz singular.

„Încercăm să venim în sprijinul școlilor de șoferi și să insistăm asupra importanței ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoștințe solide atât practice cât și teoretice.

Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori”, a declarat Alexandru Moldovan, prefect de Suceava.

Așa cum spuneam, bărbatul care a căzut de 53 de ori la sală nu este un caz singular. Multe alte persoane nu au reuşit să treacă proba teoretică. Alții, în schimb, au picat-o pe cea practică.

„Un domn de 27 de ani a fost respins la proba teoretică de 10 ori și la cea practică de 12 ori, neprezentându-se de 4 ori.

O doamnă 40 de ani a luat proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de 8 ori, tânăr de 22 de ani, respins la proba teoretică de 8 ori, altul de 26 de ani, respins la proba teoretică de 9 ori, persoană de 19 ani respinsă la proba teoretică de 6 ori, tot de 19 ani, respins de 7 ori la proba teoretică.

O doamnă de 44 de ani respinsă la proba teoretică de 12 ori”, a ținut prefectul să exemplifice, potrivit obiectivdesuceava.ro.

CITEȘTE ȘI:

Perioada de valabilitate a permiselor auto s-ar putea SCHIMBA. Ce prevede proiectul de lege, adopotat deja de Senat

5 persoane, arestate preventiv într-un dosar legat de o clinică din Capitală acuzată că eliberează fișe medicale FALSE pentru permise auto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos