TRECUT. Paștele în temniţele comuniste: „În Vinerea Mare masa conţinea carne, în timp ce în prima şi a doua zi de Paşti se servea o hrană oribilă“

Alexandru Salcă a fost arestat în anul 1948 şi condamnat la trei ani de închisoare.După Gherla, a urmat Canalul, trecând prin mai multe lagăre de pe cuprinsul Canalului Dunăre-Marea Neagră: Poarta Albă, Midia-Năvodari, Stadionul Constanţa.

În memoriile sale a povestit cum și-au păstrat speranța în sufletele lor, în ciuda măsurilor luate de gardieni.

„Opresorii făceau totul ca sărbătorile să ne aducă un plus de suferinţă morală şi fizică. Cu mai multe zile înainte se dublau gărzile, supravegherea prin vizetă devenea foarte atentă şi, de regulă, în Vinerea Mare masa conţinea (surprinzător) carne, în timp ce în prima şi a doua zi de Paşti se servea o hrană oribilă. În timp ce clopotele vesteau slujba Învierii, în celule era linişte, toţi meditam şi depănam amintiri de familie. Dangătul clopotelor avea un efect extraordinar asupra noastră: renăşteau în sufletele noastre speranţele, credinţa în Învierea neamului românesc şi întărirea credinţei creştine, ideea că jertfele celor mai buni fii ai neamului nu vor fi făcute în zadar”, citat de Adevărul.ro.

Nu aveau calendare pentru a afla când e ziua de Paște

„După o formulă Gauss calculam cu exactitate data. Cunoşteam, de asemenea, regula «Mâinii Sfântului Damaschin», o regulă uşor de reţinut care constituia un calendar perfect printr-o anumită numărare a încheieturilor degetelor. Una din metodele cu care ne şicanau şi care era, pentru noi, dovadă că premeditează compromiterea acestor sărbători, o constituia percheziţia pe care o făceau în noaptea de Înviere. Pătrundeau în celule sau în barăcile de la Canal un număr mare de temniceri, cu scopul de a ne surprinde, rugându-ne sau cu speranţa că vor găsi vreo carte de rugăciuni. Ţipau ca nişte disperaţi: «Toată lumea la capătul patului», după percheziţia corporală eram duşi afară, în timp ce ei căutat cu înverşunare în toate ungherele, chiar desfăcând saltele. Uneori găseau o rugăciune, o poezie, un capăt de creion, un cui. Toate aceste corpuri delicte ne aduceau tuturor pedepse grele: izolare, înjurături, bătăi şi ameninţări, pe care, de altfel, nu le luam în seamă. La întoarcerea în celulă sau baracă găseam totul răvăşit, împrăştiat pe jos. Toate aceste acţiuni aveau un singur scop: batjocorirea credinţei noastre strămoşeşti. Dacă la Canal nu ne duceau pe şantier în ziua praznicului, găseau altceva de făcut numai pentru a împiedica sfânta sărbătoare“, a povestit Alexandru Salcă în memoriile sale.