Prima pagină » Sport » A plecat peste hotare și a devenit cea mai MEDALIATĂ româncă dintr-o disciplină sportivă inedită

A plecat peste hotare și a devenit cea mai MEDALIATĂ româncă dintr-o disciplină sportivă inedită

Departe de casă, aproape de vis. Daria Paliciuc s-a mutat în Ungaria pentru performanță și a devenit cea mai medaliată româncă din dresaj. Patru titluri balcanice, patru cai în grijă și o viață dedicată total sportului.

La 25 de ani, Daria Paliciuc este cea mai medaliată româncă în probele de dresaj. De 4 ori campioană balcanică la juniori, tineret și de două ori la seniori, tânăra povestește ce sentimente o încercă atunci când este pe prima treaptă a podiumurilor internaționale: „Când se intonează Imnul României e un sentiment deosebit, mă bucur foarte mult și sunt mândră de munca pe care am reușit să o depun”.

Până să se îndrăgostească iremediabil de dresaj, Daria a concurat în două discipline. „ Am făcut în paralel și dresaj și obstacole, iar de la 15 ani m-am axat doar pe dresaj. Atunci am început să mă pregătesc tot mai mult la această disciplină”, continuă aceasta.

O româncă a plecat peste hotare și a devenit cea mai medaliată într-o disciplină sportivă inedită

Din pasiune pentru cai și pentru sportul ecvestru, Daria s-a mutat în străinătate. „Am fost în Ungaria prima dată în perioada liceului. Eu sunt din Arad și a fost aproape de casă. Și am revenit peste câțiva ani, m-am mutat de trei ani acolo, la o altă bază. Și a fost bine. M-am bucurat pentru că am avut norocul să mă antrenez cu o antrenoare foarte bună și au fost foarte multe competiții în zonă. Îmi este ușor să particip la competiții cât de des pot”, povestește sportiva.

În țara vecină, tânăra are grijă singură de 4 cai și nu prea mai are timp de altceva: „De de dimineața până după-amiaza sau seara sunt la cai. Petrec mult timp cu ei, atât la antrenamente cât și la plimbare”.

Everton, calul cu care a câștigat două Balcaniade, a avut probleme de sănătate. „Am avut un accident destul de grav în 2021 la campionatul european. A căzut pe asfalt în timp ce îl plimbam și a avut opt vertebre fracturate. A stat la o clinică în Spania. Recuperarea a fost destul de grea, dar mă bucur că a revenit și suntem din nou în competiții”, își reamintește Daria.

Ultima competiție la care Daria a participat și pe care a câștigat-o în România a fost Finala Campionatul Național de Dresaj de la Vectra. „Mă bucur foarte mult când vin și concurez acasă. E tot timpul o atmosferă foarte frumoasă și mă bucur să îmi revăd colegii”, încheie sportiva.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul lui Bolojan pentru România: „Crește riscul recăderii în populism și risipă”
Digi24
„Toată lumea este speriată”. Elita rusă se teme că FSB „scapă de sub control”, după ce Putin a extins puterea serviciului
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu a primit o nouă LOVITURĂ de la părinții lui Felix Baumgartner: 'Am fost ȘTEARSĂ complet din
Prosport.ro
Cum a apărut Alicia, fiica marelui fotbalist, într-o pereche de bikini. Internetul a explodat: „Zeiță superbă!”
Adevarul
Tensiune maximă înainte de verdictul Moody’s. Daniel Dăianu explică de ce decizia este crucială pentru economia României
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Monica Dascălu, de nerecunoscut la 48 de ani. Cum arată după ce a slăbit 10 kilograme. „Nu mă simt bine în această perioadă”
Digi24
Stânca vandalizată pe Transfăgărășan. Ce le răspunde un inspector de Poliție celor care întreabă: „Dar ce a făcut?”
Cancan.ro
Episodul extrem din dosarul lui Cătălin Avramescu, cercetat de DIICOT: 'A plecat în pădure cu o
Ce se întâmplă doctore
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Care e presiunea corectă în anvelope pe caniculă. Cauciucurile de iarnă pot să facă explozie la peste 40°C?
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
De ce tot mai mulți români renunță la vacanțele în țară?