Prima pagină » Sport » Alina Dumitru renunță la tatami, urmând să devină antrenoare

Alina Dumitru renunță la tatami, urmând să devină antrenoare

Alina Dumitru renunță la tatami, urmând să devină antrenoare
Multipla campioană olimpică și mondială la judo Alina Dumitru a declarat în exclusivitate agenției MEDIAFAX că a decis să renunțe la activitatea de sportivă, urmând ca din ianuarie să devină antrenoare federală.

„După argintul de la JO Londra, antrenorul Berceanu a insistat să mă retrag, însă am lăsat o pauză ca să cântăresc exact. Nu a fost deloc ușor de luat decizia, dar am hotărât într-un final să mă retrag din activitatea de sportivă. Au cântărit și accidentările de la JO în luarea deciziei. Însă nu pot rămâne departe de acest sport, așa că din ianuarie voi fi alături de cei de la FR Judo în calitate de antrenoare federală”, a declarat Alina Dumitru.

Ea își va anunța retragerea din activitatea de sportivă în cadrul unei gale, care va avea loc azi, de la ora 19.00, la hotel Radisson Blu din Capitală.

Alina Dumitru (30 ani) are în palmares 8 titluri de campioană europeană (între 2004-2012, cu excepția anului 2009), două medalii de bronz la mondiale (2002 și 2009), iar la Jocurile Olimpice a cucerit aur în ediția din 2008 și argint la cea din 2012 .

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli