Prima pagină » Sport » Ce spune Cătălin Ponor despre titlul câștigat la Doha. Care sunt planurile campioanei

Ce spune Cătălin Ponor despre titlul câștigat la Doha. Care sunt planurile campioanei

Ce spune Cătălin Ponor despre titlul câștigat la Doha. Care sunt planurile campioanei
Gimnasta Cătălina Ponor, medaliată cu aur la World Challenge Cup, competiție desfășurată la Doha (Qatar), a postat un mesaj pe pagina sa personală de Facebook în care susține că, după patru ani de așteptare și multă muncă, a reușit primul rezultat satisfăcător.

Românca de 28 de ani a fost prima în calificările la bârnă și a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului competiției din Qatar, fiind notată cu 14,650. Gimnasta a revenit la pregătiri în urmă cu un an, după trei ani de la retragere, dar în toamnă a suferit o intervenție chirurgicală la tendonul lui Ahile, care a ținut-o în afara pregătirilor câteva luni, interval în care a avut loc și Campionatul Mondial de la Glasgow.

„În sfârșit, după patru ani, după o operație în care am tras cu greu și la care încă mai resimt dureri, cu incertitudini dacă voi mai reuși sau nu, după multă muncă și ambiție, am reușit să fac primul concurs cu un rezultat satisfăcător. Zic satisfăcător, fiindcă mai este mult de muncă, iar de-abia de acum concursurile și partea grea încep, dar mă duc înainte mai încrezătoare.

Vreau să mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost și sunt alături de mine și m-au încurajat la fiecare pas. Sănătatea este singurul lucru de care atât eu cat și fetele avem nevoie”, a precizat Cătălina Ponor, cvintuplă medaliată olimpică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Inteligența artificială ajunge în sala de examen. Profesorii se confruntă cu o nouă PROVOCARE
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Versurile muzicii pop au devenit tot mai întunecate din punct de vedere moral. Ce spune asta despre societate?