Prima pagină » Sport » Cornel Țălnar crede că oamenii de fotbal nu meritau condamnările din dosarul transferurilor

Cornel Țălnar crede că oamenii de fotbal nu meritau condamnările din dosarul transferurilor

Cornel Țălnar crede că oamenii de fotbal nu meritau condamnările din dosarul transferurilor
Antrenorul echipei FC Brașov, Cornel Țălnar, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că cei opt oameni de fotbal condamnați în dosarul transferurilor au primit pedepse foarte aspre și consideră că nu meritau acest lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ce aș putea să spun eu, încă nu îmi vine să cred. Personal, mi se par foarte, foarte aspre și chiar nu cred că meritau acest lucru. Vorbim de niște oameni care au băgat foarte mulți bani în fotbal, iar după asta cu ce s-au ales, cu niște sancțiuni aspre rău. Nu am vorbit cu Cristi Borcea după aflarea veștii. Ce era să îi mai spun? În astfel de momente nu-s multe de spus. Chiar îmi pare tare rău. Gică Popescu, de exemplu, este un om care a reprezentat România la cel mai înalt nivel, iar acum să ajungă să fie trimis la închisoare mi se pare prea aspru. Nici nu știi ce să mai spui”, a afirmat Țălnar.

Marți, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe toți cei opt oameni de fotbal judecați în dosarul transferurilor. Fostul acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu executare, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la șase ani și patru luni de închisoare cu executare, la fel ca fostul impresar Ioan Becali, impresarul Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, fostul președintele al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, fostul fotbalist Gheorghe Popescu a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare, iar fostul acționar al FC Dinamo și U Craiova, Gigi Nețoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!