Prima pagină » Sport » Dan Petrescu, prezentat OFICIAL la Jeonbuk Hyundai Motors! „Este cel mai mare club din cariera mea”

Dan Petrescu, prezentat OFICIAL la Jeonbuk Hyundai Motors! „Este cel mai mare club din cariera mea”

Jeonbuk Hyundai Motors a anunţat săptămâna trecută venirea lui Dan Petrescu la conducerea tehnică a echipei.

Acum l-a și prezentat fanilor sud-coreeni. Jeonbuk Hyundai Motors se află pe locul 5 în campionatul de fotbal din Coreea de Sud.

Fostul antrenor de la CFR Cluj a semnat un contract pe doi ani şi jumătate.

Dan Petrescu, prezentat OFICIAL la Jeonbuk Hyundai Motors! „Este cel mai mare club din cariera mea”

“Când antrenam în China, am jucat în Liga Campionilor împotriva celor de la Jeonbuk, am văzut când am venit aici să jucăm facilitățile, fanii.. Am fost impresionat de ce am văzut şi visam ca într-o zi să fiu aici, să antrenez un astfel de club.

Am experiență mare ca antrenor, dar cred că acesta este cel mai mare club din cariera mea. Este o responsabilitate mare pentru mine, știu asta, dar sunt totodată foarte fericit.

Cred că am ales clubul potrivit în momentul potrivit pentru mine”, a spus Dan Petrescu.

Dan Petrescu a fost propus la echipa asiatică de către Roberto Di Matteo (53 de ani), câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea și fost coleg cu „Bursucul”, acesta fiins consilier al coreenilor.

„Roberto Di Matteo m-a sunat, m-a întrebat dacă sunt interesat, el e consilier acolo. Am jucat împreună la Chelsea cinci ani.

Am fost şi în China, şi în Rusia, am făcut asta mereu. Aveam nevoie de o nouă provocare, asta e clar. Orice negociere e lungă”, a spus Dan Petrescu, potrivit Orange Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Scandal la Antena 1! Și-au dat în judecată propriul câștigător de la Splash!: i-au băgat premiul în cont, apoi i-au cerut banii înapoi cu dobândă!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial