Prima pagină » Sport » De la medalia olimpică, la CURSELE de enduro

De la medalia olimpică, la CURSELE de enduro

A câștigat argint la JO Londra 2012, multiple trofee mondiale și europene și a dorit să aibă parte și de alte senzații extreme. Așa că acum își ia doza de adrenalină participând la cursele de motociclete enduro.

Rareș Dumitrescu, antrenorul lotului național de scrimă, practică acum sporturi care îi erau interzise pe vremea când concura în proba de sabie. Medaliat olimpic cu argint și campion european și mondial cu echipa, Rareș ia startul la cursele de enduro, se dă cu skiurile și face trasee periculoase pe bicicletă.

„După ce m-am lăsat, am făcut tot ce nu puteam să fac atunci când eram în concursuri. Am schiat, am mers cu bicicleta, am început să mă dau cu ea prin pădure, să cobor la vale. Mi-am cumpărat motor, vis pe care nu mi l-am putut îndeplini când eram sportiv. Era normal să rămân activ, nu putea să trec pe IT sau să mă apuc de pictat sau de cântat la vioară”, a declarat Rareș Dumitrescu, antrenorul lotului național de scrimă al României.

De la medalia olimpică, la cursele de enduro

Antrenorul lotului național de scrimă spune că adrenalina unei curse enduro poate fi similară cu cea pe care o simțea cât era pe planșa de scrimă.

„Le spuneam prietenilor că am făcut 20 de ani de sport de performantă, dar nu am fost niciodată mai obosit decât atunci când am încercat să pun pe roți un motor pe care l-am scos dintr-o râpă”, a mai spus Rareș Dumitrescu.

Vrea din nou la JO

La 40 de ani Rareș Dumitrescu se poate lăuda cu performanțe notabile atât ca sportiv, cât și ca antrenor. Multiplu medaliat european, mondial, dar și câștigător al argintului olimpic, actualul antrenor al lotului național de scrimă spune că cel mai important lucru pe care și l-a impus ca antrenor a fost să le cultive propria personalitate și identitate elevilor săi: „Acesta a fost primul meu gând, să nu fac din sportivii mei copiile mele când eram pe planșă. Fiecare are personalitatea lui, atuurile lui și încerc să scot ce are fiecare mai bun, nu să-i fac să fie cum eram eu”.

Dumitrescu mărturisește că își dorește enorm să aibă rezultate notabile cu cei pe care-i pregătește la lotul național. „Din momentul în care am zis că mă apuc de antrenorat mi-am dorit să am rezultate ca antrenor, măcar la fel ca cele pe care le-am avut ca sportiv. Până voi realiza toate obiectivele, accept toate lucrurile care poate-mi plac mai puțin”, a mai afirmat Rareș Dumitrescu.

Pentru perioada imediat următoare, Rareș intră în focurile calificărilor la JO Paris 2024 cu elevul său, Iulian Teodosiu. „Primul lucru este să ajungem la Paris, apoi vom vedea ce va fi. La sabie este foarte importantă ziua pe care o prind sportivii, forma de moment, felul în care sunt pregătiți psihic la ora concursului. Dacă stau să mă gândesc bine, în ultimii 16-20 de ani, cel care a fost favorit principal și numărul 1 în clasament, nu a cucerit medalia de aur”, a anunțat antrenorul lotului național de scrimă al României.

Rareș Dumitrescu are un palmares impresionant

Rareș a câștigat, împreună cu echipa României de sabie, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2012, desfășurate la Londra. Din 2020 este antrenor principal al Lotului Olimpic de Sabie al Romaniei, dupa ce intre 2014-2020 a fost antrenor principal la Centrul Olimpic de Juniori din Brașov și la secția din Brașov a clubului Dinamo.

Palmares ca sportiv

Vicecampion Olimpic cu echipa 2012
Locul IV JO Londra 2012, individual
Campion Mondial cu echipa 2009;
Vicecampion Mondial individual 2009;
Campion European cu echipa 2006;
Vicecampion European cu echipa 2009;
Vicecampion European cu echipa 2012;
Locul III la Campionatul Mondial Paris 2010;
Locul III la Campionatul European 2005;
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo București în 2005, 2006 și 2008;
Campion Național individual 2004, 2006, 2008, 2010; 2012;
Campion Național cu echipa 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012;

Ca antrenor al Centrului Olimpic de Juniori al Romaniei a obținut, printre altele, următoarele rezultate:
Campion Mondial U17 – Verona 2018 (Pastin Andrei)
Vicecampion Mondial U21 – Torun 2019 (Dragomir George)
Campion European U23 – Plovdiv 2019 (Echipa României)
Loc 3 Universiada – Napoli 2019 (Ursachi Răzvan)
Loc 3 Campionat European U23 – Plovdiv 2019 (Dragomir George)
Loc 3 Campionat European U17 – Sochi 2018 (Echipa României)

foto: arhivă personală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă bei zilnic apă cu lămâie?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!