Prima pagină » Sport » Dinamo a transferat un fotbalist care a jucat alături de Lamine Yamal, vedeta celor de la FC Barcelona

Dinamo a transferat un fotbalist care a jucat alături de Lamine Yamal, vedeta celor de la FC Barcelona

Dinamo a transferat un fotbalist care a jucat alături de Lamine Yamal, vedeta celor de la FC Barcelona

Ianis Târbă e noul jucător al lui Dinamo, iar fotbalistul de 19 ani a fost coleg cu Lamine Yamal la La Masia, academia lui FC Barcelona.

Târbă e născut în Spania, la Mollerussa, și e pentru prima dată când joacă în România. El a evoluat alături de vedete ca Lamine Yamal, Pau Cubarsi, Hector Fort sau Marc Guici. Românul a fost cinci ani la La Masia și în vara trecută spunea, potrivit frf.ro, despre Lamine Yamal: „Ne știm de când eram copii, avem o relație foarte bună, ne înțelegem și acum, vorbim, da. Eu și Yamal ne înțelegeam bine, e un jucător foarte bun, se vede asta. Pe o parte a terenului era el, pe cealaltă eu”.

Mijlocașul ce a fost și la Celta Vigo e al doilea jucător ce semnează în această iarnă cu Dinamo, după Valentin Țicu. Contractul lui Târbă e până în iunie 2028, cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane.

Dinamo a transferat un fotbalist care a jucat alături de Lamine Yamal, vedeta celor de la FC Barcelona

„Bine ai venit, Ianis Tarbă! Ne bucurăm să anunțăm un nou transfer la clubul nostru. Tânărul jucător în vârstă de 19 ani, Ianis Târbă, a semnat un contract valabil până la 30.06.2028, cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane. Acesta evoluează pe postul de extremă dreapta, însă poate evolua și pe partea stângă. Ianis sosește în urma unui transfer definitiv de la echipa spaniolă Real Club Celta de Vigo. Tânărul nostru jucător s-a format timp de 4 ani în celebra academie a Barcelonei – La Masia, de unde s-a transferat la Celta Vigo în vara anului 2022. De asemenea, este internațional român de juniori, cu 11 selecții și 2 goluri pentru naționala U19, evoluând la UEFA EURO U19 din vara trecută. Îi dorim mult succes lui Ianis și cât mai multe realizări în tricoul lui Dinamo” scrie pe pagina de Facebook a lui Dinamo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
Răspunsul Marinei Almășan după acuzațiile Brândușei Socaciu. Ce a transmis fosta soție a lui Victor Socaciu
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic