Doina Melinte reprezintă un nume uriaș în atletismul mondial. În 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, avea să câștige medalia de aur în proba de 800 de metri și „argintul” în cea de 1.500.
O proba de 800 de metri pe care avea să o domine la nivel planetar, ca o adevărată regină.
Dar, cine și-ar putea imagina că în timpul facultății pe care a absolvit-o la Suceava marea sportivă, care era era deja prinsă la nivel de înaltă performanță în atletism, avea să fie muștruluită, la ora de gimnastică, de profesoara ei.
Amuzată de acel moment, fosta mare campioană a povestit pentru ProSport ce s-a întâmplat de fapt.
„După ce am absolvit liceul la Bistrița, am dat examen la Institutul Pedagogic-Facultatea de Educație Fizică și Sport. Ei, la ora de gimnastică sportivă, profesoara îmi reproșa tot timpul că nu pot să urc pe bârnă. Îmi spunea: «Beșliu, ești atât de apatică încât nu știu ce o să se aleagă de tine în viața asta! Nimic nu vrei să faci». Realitatea era că eu nu voiam să mă urc pe bârnă de frica vreunei accidentări”, a povestit Doina Melinte, care înainte de căsătorie purta numele de Beșliu.
Dar povestea merge mai departe. Cu același iz de amuzament:
„Eu am absolvit facultatea în 1979. Un an mai târziu aveam să particip la Jocurile Olimpice de la Moscova. Când am ajuns la Olimpiadă, i-am trimis o felicitare doamnei profesoare. «De la Jocurile Olimpice, vă salută apatica de Beșliu!». Am vrut să-i demonstrez că nu am fost chiar o sportivă de aruncat”, a mai povestit Doina Melinte.
Pe vremuri, în anii ‘70-’80, nu conta foarte mult dacă ai rezultate la Sport. În fața profesorilor, fie de liceu, fie de facultate, dacă nu aveai lecțiile învățate, nici Dumnezeu nu te ajuta să treci un examen! Doina Melinte nu poate uita un episod pe care l-a trăit în liceu cu profesoara de Statistică.
„Aveam o profesoară de statistică foarte exigentă. Cum venea în clasă, se uita să vadă dacă sunt. În primul semestru aveam media 9. În semestrul al treilea, m-a pus să învăț toată materia. Îmi dăduse o notă mică. M-a ascultat și a fost mulțumită. Când a trebuit să-mi treacă nota mi-a spus: «Da, ai învățat! Dă-mi carnetul să-ți dau nota și cu autograful meu că peste ani o să stau pe vreun stadion la rând să-mi dai tu, mie, un autograf».
Anii au trecut și în 1986 eram în cantonament la Felix. Timp de patru zile mi-am dat seama că o doamnă care lua micul dejun, prânzul și cina, nu mă slăbea din ochi. Eram destul de iritată pe treaba asta. Așa că am mers la recepție unde lucra o verișoară de-a mea și am rugat-o să-mi afle cine este doamna.
Când am aflat că o cheamă Mândruțescu, am rămas fără replică. Era chiar fosta mea profesoară de Statistică. A fost o revedere frumoasă. Cert este că ne-am împrietenit, stăteam cu dânsa la povești, iar când am plecat de la Felix a venit să mă roage să-i dau un autograf. Nu am să uit asta niciodată. Este emoționant. Îmi dau lacrimilie când îmi aduc aminte”, a mai spus Doina Melinte.
CITEȘTE ȘI:
Ce mare DISTINCȚIE a primit Doina Melinte! „E ultima medalie din viața mea”