Prima pagină » Sport » Florin Andone, în atenția unuia dintre cele mai mari cluburi din Spania

Florin Andone, în atenția unuia dintre cele mai mari cluburi din Spania

Florin Andone, în atenția unuia dintre cele mai mari cluburi din Spania
Internaționalul român Florin Andone, în vârstă de 23 de ani, a avut parte de un sezon bun la Cordoba, pentru care a reușit să marcheze 21 de goluri, fiind titular la Campionatul European în partida cu Franța, iar clubul FC Sevilla îl are pe lista de transferuri, conform ABC de Sevilla.

Andone a început ca titular meciul cu Franța, partida inaugurală a Campionatului European, s-a luptat de multe ori singur cu cei doi fundași centrali francezi și a avut o evoluție apreciată în cele 60 de minute jucate pe Stade de France. Prestația din meciul cu Franța, cumulată cu performanțele de la Cordoba, l-au adus pe vârful în vârstă de 23 de ani în atenția celor de la Sevilla.

Jurnaliștii spanioli notează că românul a intrat pe lista de achiziții a echipei care domină Europa League. Sursa menționează că deocamdată andaluzii nu au făcut nicio ofertă oficială pentru Andone, șefii clubului așteptând să vadă cum pot rezolva situațiile celorlalți atacanți din lot, precum și evoluțiile ulterioare ale românului de la Campionatul European.

Florin Andone și-a prelungit contractul cu Cordoba la începutul acestui an, iar clauza sa de reziliere este de 10 milioane de euro. În eventualitatea în care Cordoba va reveni în prima ligă spaniolă, clauza sa va crește la 20 de milioane de euro. Evoluțiile bune de la Campionatul European pot crește, de asemenea, substanțial prețul atacantului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...