Prima pagină » Sport » Halep își explică retragerea de la Qatar Open: Este prima dată când am probleme la coaste

Halep își explică retragerea de la Qatar Open: Este prima dată când am probleme la coaste

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, luni, că este pentru prima dată când are probleme la coaste, precizând că a simțit dureri încă dinaintea turneului de la Dubai, competiție pe care a câștigat-o nefiind la capacitate sută la sută din punct de vedere fizic.

După ce și-a anunțat retragerea de la Qatar Open din cauza accidentării, Halep, deținătoarea trofeului, a fost prezentă, luni, la Doha, pentru activitățile obișnuite de promovare a turneului. Ea a susținut o conferință de presă, în care le-a explicat jurnaliștilor motivul retragerii sale.

„Sâmbătă, înaintea turneului (n.r. – de la Dubai), am șimțit o durere puternică la coaste în timp ce mă antrenam. Mi-a fost greu să joc, dar am avut câteva zile libere și am început să evoluez fără a fi la capacitate sută la sută. Apoi lucrurile au mers bine. Însă încă simt acea durere și cred că e mai rău ca înainte, așa că am decis să mă opresc. Este pentru prima dată când am astfel de probleme”, a declarat Halep, potrivit menafn.com.

Simona Halep s-a declarat dezamăgită de faptul că nu poate să-și apere trofeul câștigat anul trecut, dar a precizat că sănătatea ei este foarte importantă în perspectiva următoarelor competiții.

„Sunt foarte dezamăgită (n.r. – că ratează turneul de la Doha). Este un turneu foarte important pentru mine, pentru că aici am câștigat primul meu titlu important. Acest turneu mi-a dat multă încredere. Întotdeauna este dificil când trebuie să te retragi din cauza unor dureri, este neplăcut. Dar trebuie să am grijă de corpul meu și să mă gândesc la următoarele turnee. Avem multe turnee, așa că vreau doar să iau lucrurile pozitive de săptămâna trecută. Am câștigat și sunt fericită, deoarece este de asemenea un turneu important”, a continuat românca.

Simona Halep a decis, duminică, să se retragă de la turneul de categorie Premier de la Doha, la care era deținătoarea trofeului. Viitoarea competiție la care va participa jucătoarea română va fi Indian Wells, turneu de categorie Premier Mandatory, programat între 11 și 22 martie. La ediția precedentă a acestui turneu Simona Halep a ajuns până în semifinale. Halep luase în calcul să nu evolueze la Qatar Open, unde era cap de serie numărul 2, după ce se impusese sâmbătă, în finala turneului de la Dubai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Orașul din inima României care a trăit visul american. „Țara Oltului rămâne numai cu bogații, cu babele, cu moșnegii și cu sărăntocii”
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
Descoperire incredibilă făcută în inima Budapestei. O motocicletă și doi soldați germani au fost găsiți în Dunăre
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic! Și-a etalat formele voluptoase, la aproape 50 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Suplimentele cu omega-3, o mare păcăleală? Iată ce a descoperit un studiu!