Prima pagină » Sport » Italianul Massone a cumpărat, în sfârșit, un club de fotbal din Liga 1

Italianul Massone a cumpărat, în sfârșit, un club de fotbal din Liga 1

Italianul Massone a cumpărat, în sfârșit, un club de fotbal din Liga 1
Italianul Massone a cumpărat, în sfârșit, un club de fotbal din Liga 1

Președintele Consiliului de Administrație, Viorel Măstăcăneanu, a declarat, miercuri, agenției de presă MEDIAFAX, că au fost depuse actele privind această tranzacție, iar în următoarele zile se va efectua înregistrarea la Camera de Comerț. „Între domnul Massone și acționarii Asofroniei (n.r. – Ciprian Asofroniei) și Apopii (n.r. – Mihai Apopii) este semnat un contract prin care s-au cedat 55 la sută din acțiunile Ceahlăului. Contractul este semnat, însă la momentul acesta oficial nu este încă înregistrat la Camera de Comerț Neamț. Probabil că în următoarele zile va avea loc și înregistrarea, pentru că l-am depus. Ne-au mai cerut dânșii niște acte de care mai era nevoie, printre care și o traducere după cartea de identitate a domnului Massone”, a spus Măstăcăneanu.

Acesta a menționat că ANAF a depus o contestație la judecătorie privind transferul de acțiuni dintre Mihai Apopii și Ciprian Asofroniei și italianul Angelo Massone, dar această acțiune nu va afecta finalizarea tranzacției. „Prin contractul semnat, foștii acționari au primit suma simbolică de 100 de lei din partea domnului Massone, iar acesta din urmă și-a asumat 55 la sută din datoriile actuale ale clubului care se ridică la 1,6 milioane de euro. Probleme privind oficializarea tranzacției la Camera de Comerț nu cred că vor fi. Știu că există o contestație a ANAF-ului la judecătorie privind această tranzacție de acțiuni, însă avocații noștri ne-au spus că va fi respinsă la primul termen. Noi avem o datorie eșalonată la ANAF, iar cei de acolo se tem că nu se vor mai respecta termenii de eșalonare. Dar asta nu are nicio legătură cu schimbarea acționariatului”, a precizat președintele CA al grupării moldovene.

Măstăcăneanu a menționat că echipa este condusă acum de tehnicianul brazilian Ze Maria deși contractul cu fostul antrenor Florin Marin nu este încă reziliat. „Noul investitor a numit un director executiv, pe domnul Renzo Rossi și un director sportiv, pe Ricardo Ronca. Antrenor este Ze Maria, care se ocupă deja de lot, deși încă nu s-a rezilat contractul cu Florin Marin. El solicită o sumă de bani pentru reziliere, ca orice antrenor. Discutăm cu dânsul și o să rezolvăm și această problemă”, a precizat Viorel Măstăcăneanu.

El a explicat că echipa va pleca într-un stagiu de pregătire în Italia cu 15-16 jucători, lotul urmând să fie completat cu fotbaliști străini. „Echipa va pleca pe 23 ianuarie într-un stagiu de pregătire, undeva lângă Roma. Dar vor pleca doar 15-16 jucători. Va fi un lot restrâns care va fi completat cu jucători în Italia. Vor veni în probe și antrenorii vor decide cine rămâne. Din ce știu eu vor fi testați numai jucători străini”, a mai spus Măstăcăneanu.

În schimb, Gelu Crăcană, acționar minoritar cu 0,0017 la sută, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că la club este o situație confuză, deoarece tranzacția prin care Angelo Massone a devenit acționar majoritar nu a fost oficializată. „La club nu e încă nimic oficial. Există o minută semnată între Massone și cei doi acționari pentru 55 la sută, însă nu e înregistrată la Camera de Comerț Neamț. Am înțeles că va fi înregistrată după ce se termină un audit comandat de italieni. Auditul durează 45 de zile, dar încă nu a început. Între timp însă, italienii conduc clubul, deși nu e oficial înregistrat nimic. Au pus director executiv (n.r. – pe Renzo Rossi), dar în acte este tot Măstăcăneanu conducător. L-au pus antrenor pe Ze Maria, deși la federație antrenorul Ceahlăului este Florin Marin. Italienii sunt acționari la Ceahlăul cu zero euro, dar comandă aici. Am înțeles că și-au asumat datoriile care sunt de 1,6 milioane, care vor rămâne totuși 1 milion, pentru că trebuie să intre banii din drepturile TV de la LPF”, a afirmat Crăcană, care ocupă și funcția de ofițer de presă la Ceahlăul Piatra Neamț, echipă care ocupă locul 15 în Liga I, la finalul turului campionatului.

Cei doi acționari care i-au cedat pachetul majoritar lui Angelo Massone, Mihai Apopii și Ciprian Asofroniei, dețineau 39 la sută, respectiv 16 la sută din acțiunile clubului Ceahlăul Piatra Neamț. În structura acționariatului grupării moldovene mai figurează în prezent Viorel Măstăcăneanu, cu 39 la sută, plus alți 17 acționari minoritari, 14 persoane fizice și 3 societăți comerciale.

În vara anului trecut, Angelo Massone a negociat și semnat un contract de vânzare-cumpărare a peste 99 la sută din acțiunile FC Rapid cu fostul proprietar Adrian Zamfir. Anterior însă, Zamfir cedase 80 la sută din acțiuni către patru suporteri rapidiști, care le-au transferat către acționarul actual al clubului giuleștean, Valerii Moraru.

Angelo Massone a contestat statutul de acționar majoritar al lui Valerii Moraru, deschizând la Tribunalul București, toamna trecută, o acțiune în care solicită repunerea sa în drepturi prin anularea contractului prin care Adrian Zamfir a cesionat la 30 mai 2014 cele 80 de procente către cei patru suporteri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi