Prima pagină » Sport » Lucian Bute și-a amintit la Montreal de iernile de poveste petrecute la Pechea. „Abia dacă puteam ieși din casă”

Lucian Bute și-a amintit la Montreal de iernile de poveste petrecute la Pechea. „Abia dacă puteam ieși din casă”

A nins acum o săptămâna în România cât pentru zece ierni. S-au format troiene de zăpadă, iar copiii au ieșit la bulgăreală și au făcut oameni de zăpadă.

Aflat la mii de kilometri distanță de țară, în Canada, la Montreal, Lucian Bute, multiplu campion mondial la box profesionist și-a amintit de zăpezile copilăriei de la Pechea, județul Galați.

Lucian Bute și-a amintit la Montreal de iernile de poveste petrecute la Pechea. „Abia dacă puteam ieși din casă”

De acea bucurie pe care o avea atunci când ieșea cu ceilalți copii pe ulițele comunei.

„Da, am văzut că a nins foarte mult în țară. Chiar la Pechea locul unde am crescut eu a fost zăpadă foarte mare.Am primit multe poze cum se dau copii cu sania si sincer mi-am amintit de copilărie. Asta făceam si noi.

Mergeam la săniuș de dimineață până seara. În copilărie am prins zapezi foarte mari ,nu reușeam sa ieșim din casă, asa mare era zăpada”, a povestit Lucian Bute.

Dacă ar fi să facem un top al țărilor unde zăpada căzută într-o iarnă este abundentă, probabil Canada ar fi în această ierarhie.

N-a ajuns la pescuit din cauza zăpezii

De când a ales să se stabilească la Montreal, Lucian Bute a prins ierni extrem de geroase cu zăpezi foarte mari.

„La început mi-a fost destul de greu dar în timp m-am obișnuit cu iernile din Canada. Da, avem zăpadă foarte multă si ger extrem. Cu trei săptămâni în urmă am avut -40 de grade. A fost foarte foarte frig.

Singurul inconvenient, să-l numesc așa, este că sunt foarte lungi iernile aici. Încep de prin noiembrie și se termină uneori în aprilie.

Când vine primăvara avem de multe ori senzația că am părăsit o cetate a frigului. Chiar zilele trecute mi-am planificat o vacanță cu câțiva prieteni, printre care și Adrian Diaconu, având în intenție de a merge la pescuit la copcă.

Atât de mare a fost zăpada în acea zonă încât nu am reușit să ajungem acolo nici măcar cu snowmobilul”, a adăugat Bute.

S-a antrenat de multe ori în zăpadă

Antrenamentele spartane făcute în zăpadă erau la ordinea zilei pentru fostul mare pugilist.

„Pot spune că nu era un cantonament de iarnă fără antrenamente în zăpadă. Dar mie, unul, mi-au prins foarte bine. M-au călit. M-au făcut să mă simt mai puternic, tot timpul plin de energie”, a încheiat Lucian Bute.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Soarele va dispărea complet! Un oraș va fi înghițit de întuneric în plină zi, pentru prima dată după 860 de ani
Digi24
Putin recunoaște, într-un rar moment de sinceritate, că economia Rusiei e pe butuci. Creștere de 20 de ori mai lentă
Cancan.ro
Daniel Balaciu, primul interviu din închisoare! Ce s-a întâmpla în ziua în care Dana Roba a văzut moartea cu ochii
Prosport.ro
„Gabi, te rog, nu cu un tenismen”. Ruse a recunoscut că se iubește cu numărul 48 din ATP
Adevarul
Gigantul ignorat de România și UE. De ce India devine un pilon al strategiei europene în Asia
Mediafax
Europa se USUCĂ. România pierde peste un milion de hectare
Click
Cât de periculoasă este intervenția care le-a băgat în spital pe Antonia, Andreea Sasu și Laurette. Avertismentul medicilor
Digi24
„Mulți băieți și-au pierdut mințile”. Povestea soldatului ucrainean care a supraviețuit un an într-un adăpost săpat sub linia frontului
Cancan.ro
Ea este Daniela Florea, românca de 36 de ani găsită moartă în propriul apartament. IREAL cine e principalul suspect 😲
Ce se întâmplă doctore
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
România a început să producă blindate. Cum arată primele Cobra II ajunse deja la Armată
Descopera.ro
Care este cel mai vechi oraș din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Suedia va interzice zeci de produse de larg consum din cauza chimicalelor eterne