Prima pagină » Sport » O echipă de tradiție din România ar putea reveni în prim plan. Un investitor francez vrea să o preia

O echipă de tradiție din România ar putea reveni în prim plan. Un investitor francez vrea să o preia

O echipă de tradiție din România ar putea reveni în prim plan. Un investitor francez vrea să o preia
Valeriu Răchită, consilier sportiv la Primăria Ploiești, susține că un om de afaceri francez de origine română este interesat să investească la Petrolul. Situația clubului este însă neclară, deoarece echipa înființată de suporteri nu are, momentan, dreptul asupra mărcilor.

Suporterii Petrolului au pornit pe un nou drum, după ce clubul a intrat în faliment. Aceștia au înființat o nouă echipă, Petrolul 52, care a pornit din liga a patra. Suporterii au adoptat-o imediat și au existat cazuri când asistența pe stadionul din Ploiești a fost mai mare decât cele din Liga 1.

Chiar week-end-ul trecut, Petrolul a jucat cu 7.000 de oamen în tribune, deși a fost un meci din liga a patra. Atmosfera de pe „Ilie Oană” l-ar fi convins pe un om de afaceri francez, de origine română. Ce puțin așa susține Vivi Răchită, care în prezent ocupă funcția de consilier sportiv la Primăria Ploiești:

„Săptămâna trecută am fost contactat de un investitor, un francez de origine română. Este interesat de proiectul Petrolului. Știa de situația mărcilor, că vor fi evaluate. În maximum două luni trebuie să avem un răspuns – cât costa și cum pot fi cesionate din punct de vedere legal. Acest domn își dorește un proiect serios și să ajungă până în Liga I. Din partea primăriei vrea un tratament normal, deschidere pentru închirierea stadionului. În rest, nu vrea nimic”, a declarat Răchită la Sport.ro.

Situația clubului este însă complicată. Petrolul 52, echipa înființată de suporteri, nu are încă dreptul asupra mărcilor. Acestea aparțin Primăriei și urmează să fie evaluate, pentru a fi valorificate în dosarul de faliment al Petrolului. Răchită speră să se ajungă la o înțelegere, deoarece nu-și dorește să apară mai multe echipe cu aceeași denumire.

„Avem șase mărci, plus stema și culorile galben-albastru, sunt în proprietatea primăriei Ploiești. Există acest „Petrolul 52″, care nu are o structură bine stabilită, în sensul că nu este un SA sau un SRL, ci o asociație sportivă. Din ce am aflat, sunt 28 de membri în acest ACS, vom vedea ce se va întâmplă, pentru că nimeni nu își dorește să fie două echipe în Ploiești.” a mai declarat Răchită

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!