Prima pagină » Sport » Sandu: Mi-e teamă ca Rapidul să nu intre în faliment, ce a lăsat Copos în urmă e greu de acoperit

Sandu: Mi-e teamă ca Rapidul să nu intre în faliment, ce a lăsat Copos în urmă e greu de acoperit

Sandu: Mi-e teamă ca Rapidul să nu intre în faliment, ce a lăsat Copos în urmă e greu de acoperit
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, că îi este teamă că FC Rapid va intra în faliment și va fi retrogradat în Liga a V-a, deoarece datoriile lăsate în urmă de fostul proprietar George Copos sunt foarte greu de acoperit.

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, că îi este teamă că FC Rapid va intra în faliment și va fi retrogradat în Liga a V-a, deoarece datoriile lăsate în urmă de fostul proprietar George Copos sunt foarte greu de acoperit.

„Tare îmi e teamă că ceea ce a lăsat Copos în urmă e foarte greu de acoperit. Mi-e să nu intre în faliment și să înceapă de pe la Liga a V-a. Ar fi mare păcat. Cum e păcat și de Craiova, și de Timișoara. Pentru că cei care au fost pe acolo au distrus, nu FRF”, a spus Mircea Sandu într-o conferință de presă.

El susține că Rapid, club aflat în insolvență, a ajuns într-o situație foarte dificilă din vina oficialilor care au acordat salarii mari antrenorilor și jucătorilor în vara anului 2008. „De vină trebuie să fie cei care au condus clubul, nu numai Copos. Cei care au făcut contractele cu Peseiro și cu jucătorii ăia de 5-600.000 de euro, ăia sunt de vină. Și Copos pentru că a acceptat. Și azi clubul este în situația asta din cauza ălora. Cei de azi au încercat să pună umărul, ei sunt de admirat”, a explicat oficialul FRF.

Mircea Sandu a afirmat că FRF nu va ataca decizia TAS la Tribunalul Federal elvețian pentru că s-a săturat de procese în ultimii ani. El promite însă că FRF va ajuta gruparea FC Rapid în cazul în care conducerea acesteia va decide să meargă mai departe în acest caz. „Noi, federația, ne-am apărat la TAS, dar nu s-a ținut cont. Nu este obligatoriu să trimitem pe cineva acolo, am trimis documentele în apărare. Se poate ataca decizia TAS de către Rapid la Tribunalul Federal elvețian, dar nu pe cauza în sine. FRF nu va ataca decizia TAS. Rapid dacă dorește va avea sprijinul nostru necondiționat dacă vor să se adreseze Tribunalului Federal. Nu atacăm noi pentru că nu îmi place să mă plimb și să mă judec toată ziua bună ziua, că în ultimii cinci ani ne ducem pe la tribunale și la DNA cu toți demenții după noi”, a menționat Sandu.

Președintele este de părere că FC Rapid nu are motiv să ceară Federației Române de Fotbal daune de trei milioane de euro, așa cum a anunțat săptămâna trecută acționarul Adrian Zamfir. „Păi vrea și Mititelu vreo 300 de milioane de euro, acum mai vor și ăștia de la Rapid vreo 3 milioane. Dar nu au de ce să ceară. Ei zic că nu trebuia să joace barajul și eu sunt de acord. Ei nici nu trebuiau să fie pe lângă Liga I pentru că regulamentar pierduseră acest drept. Vrăjeala asta că LPF a vrut Rapid în Liga I și FRF nu, e o mascaradă făcută de măscărici. Rapid a fost parte în judecata de la TAS și a avut acces la tot dosarul. Oamenii de la Rapid nu se pricep, nu vă luați după ei. Dosarul e la dispoziția oricui, a fost judecător unic, iar Rapid nici nu știu dacă s-a prezentat la proces”, a adăugat Mircea Sandu.

Întrebat dacă Rapid riscă dezafilierea în cazul în care dă în judecată FRF în instanțele civile, Sandu a răspuns: „Păi nu are cum. Dar urmează aceeași cale ca și Universitatea Craiova. Ca orice membru afiliat de altfel”.

Mircea Sandu susține că în hotărârea TAS se menționează că Rapid și Concordia Chiajna vor face schimb de locuri, dar cu toate acestea Rapid trebuie să își exprime în scris intenția de a evolua în Liga a II-a. „Este o situație specială (n.r. – faptul că termenul de înscriere în Liga a II-a a fost 15 iulie), iar TAS spune că echipele iau locul uneia alteia. Deci Chiajna în Liga I, iar Rapid în Liga a II-a. Dar Rapid trebuie să își exprime dorința de a juca în Liga II-a”, a precizat el.

Președintele FRF nu crede că trebuie să își dea demisia în urma cazului Rapid – Concordia Chiajna, așa cum a solicitat acționarul grupării giuleștene, Adrian Zamfir. „Eu de ce să îmi dau demisia? Domnul Zamfir ce mi-a cerut? Eu nu am primit nimic. TAS a greșit”, a concluzionat Mircea Sandu.

TAS a anunțat, vineri, că a obligat Federația Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanța de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna și SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, luni, de Comitetul de Urgență al FRF.

Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF și LPF. Șeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licențelor, în timp ce președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susținut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.

Decizia finală a aparținut Comitetului Executiv al FRF, care a hotărât, la propunerea lui Dumitru Costin, reprezentantul AFAN, disputarea unui meci de baraj pentru menținerea în primul eșalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licențiere, și Concordia Chiajna, formația retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent).

Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleștene de a juca în primul eșalon, în condițiile în care nu are licență.

Ilfovenii au jucat, totuși, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!