Prima pagină » Sport » Sandu se simte trădat și îl acuză pe Lupescu că îi vrea locul la UEFA

Sandu se simte trădat și îl acuză pe Lupescu că îi vrea locul la UEFA

Sandu se simte trădat și îl acuză pe Lupescu că îi vrea locul la UEFA
Președintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, se consideră trădat de membrii Federației Române de Fotbal, care au votat, sâmbătă, cu largă majoritate invalidarea rentei sale viagere, și îl acuză pe fostul său colaborator Ionuț Lupescu că îi vrea locul în Comitetul Executiv al UEFA.

„Ori s-au făcut presiuni foarte mari, ori oamenii sunt… Trădători sunt destui pe lumea asta și noi, prin gena noastră, suntem trădători. Luați aminte la războiale la care am participat și așa mai departe. Asta e viața! Eu m-am retras de bună voie, nu am mai vrut să candidez. M-am și îmbolnăvit, cu stres, cu toate astea… Până la urmă cancerul este boala stresului și a poluării. Se adună. Am învins ceva ce greu este de învins, o boală, care nu mai este incurabilă astăzi, dar am învins boala asta, păi ce pot să mai pierd pe pământul ăsta?”, a declarat Sandu, la Sport.ro.

Întrebat dacă va avea probleme în 2015, când sunt alegeri pentru Comitetul Executiv al UEFA, Sandu, membru în acest for, a răspuns. „Este problema FRF. Astăzi sunt convins că nu mă vor propune. Există și Lupescu care militează pentru această chestie, ca să fiu foarte deschis. Este unul dintre mentorii domnului Burleannu. Asta este. Am 62 de ani și îmi văd de viața mea. Treaba lor!”

Fostul președinte al FRF a precizat că Ionuț Lupescu a fost primul care l-a trădat, în 2011, și îl acuză pe actualul director al Comiesiei Tehnice a UEFA că îi vrea locul din Comitetul Executiv al forului european.

„El a fost primul (n.r. – trădător). În 2011, el a fost primul. Nu mai este Sandu Mircea la Comitetul Executiv al UEFA, presa îl face praf, își dă demisia și venim noi. Dar nu o să vă confirme niciodată. Eu am vrut să am o relație normală cu Ionuț, ne-am mai văzut la UEFA. Dar alimentându-l pe Burleanu cu tot felul de idei și teme, nu e în regulă. Pentru că eu am fost președintele care a militat pentru promovarea lui, ca director general, i-am dat pe mână totul în FRF, echipele naționale, contracte, eu am rămas pe probleme internaționale”, a explicat Sandu.

Renta viageră de 50.000 de euro pe an și celelalte beneficii stabilite, la 5 martie, de Comitetul Executiv al FRF pentru președintele de onoare Mircea Sandu au fost invalidate de Adunarea Generală extraordinară a federației, care avut loc, sâmbătă, la Casa Fotbalului.

Președintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, a prezentat la finalul Adunării Generale procesul verbal, în care se menționează că AG a aprobat cu unanimitate de voturi schimbarea administratorului la CNAF Mogoșoaia (n.r. – Mircea Sandu) și a respins cererea lui Cristian Balaj de renegociere a rentei viagere a lui Mircea Sandu cu majoritate de voturi, 5 abțineri și un vot împotrivă. De asemenea, Adunarea Generală extraordinară a invalidat contractul de rentă viageră dintre FRF și Mircea Sandu și a aprobat inițierea unei acțiuni în instanță cu privire la anularea contractului de rentă viageră.

Pachetul de beneficii al președintelui de onoare Mircea Sandu a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale din 5 martie, care l-a adus în fruntea FRF pe Răzvan Burleanu. Acest pachet nu a fost prezentat în cadrul AG, ci doar s-a supus la vot propunerea ca Mircea Sandu să devină președinte de onoare al FRF.

Conform pachetului stabilit atunci, Mircea Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenție chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF și benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurși, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naționale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele și diurnă de 500 de euro pe zi.

Ulterior, Sandu a renunțat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină și la secretară.

Noul conducător al FRF, Răzvan Burleanu, a considerat drept „nesimțit” pachetul de beneficii al președintelui de onoare și a promis că îl va supune dezbaterii AG.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi