Prima pagină » Sport » Șarapova a câștigat primul meci după 15 luni de suspendare și s-a calificat în optimi la Stuttgart

Șarapova a câștigat primul meci după 15 luni de suspendare și s-a calificat în optimi la Stuttgart

Șarapova a câștigat primul meci după 15 luni de suspendare și s-a calificat în optimi la Stuttgart
Șarapova a câștigat primul meci după 15 luni de suspendare și s-a calificat în optimi la Stuttgart

Aflată la primul meci după suspendarea de 15 luni pentru dopaj, Șarapova a câștigat, în primul tur, cu scorul de 7-5, 6-3, împotriva italiencei Roberta Vinci (locul 36 WTA). Partida a durat o oră și 44 de minute. Șarapova a servit 11 ași, a comis trei duble greșeli, iar procentajul de reușită la serviciu a fost de 81 la sută cu prima minge și 54 la sută cu cea de-a doua. Rusoaica a reușit să închidă meciul cu un game câștigat la zero pe serviciul adversarei.

„A fost cel mai frumos sentiment din lume, a fost ceva special să mă întorc, așteptam acest lucru de foarte mult timp. De când am avut operația la șold nu am știut dacă voi mai reveni, am încercat să fac alte lucruri în viață. M-am ocupat de afaceri, am călătorit, am făcut de toate, o perioadă nu am pus mâna pe rachetă. Cred că sunt multe lucruri frumoase pe care tenisul mi le-a dat, iar în ultimele 15 luni tot ce am putut face mai bine a fost să mă dezvolt ca persoană”, a declarat Șarapova, imediat după meci.

Șarapova, care o va întâlni pe compatrioata Ekaterina Makarova (locul 43 WTA) în optimi, spune că își dorește să joace cât mai multe partide la competiția din Germania. „Încerc să uit de tot, să fiu eu și să-mi fac jocul. E important să joc puncte, game-uri, seturi, vreau să joc cât de multe meciuri voi putea aici la Stuttgart”.

Maria Șarapova a fost depistată pozitiv cu Meldonium, la turneul Australian Open 2016. Sportiva rusă a primit inițial o suspendare de doi ani din partea Federației Internaționale de Tenis (ITF), dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus pedeapsa la 15 luni.

În vârstă de 30 de ani, Șarapova are în palmares trei titluri de campioană la turneul de la Stuttgart, cucerite în 2012, 2013 și 2014. În total, a câștigat 35 de turnee WTA, dintre care cinci de Mare Șlem: Australian Open 2008, Roland Garros 2012 și 2014, Wimbledon 2004, și US Open 2006.

Fost lider mondial, Șarapova nu mai figurează în clasamentul WTA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi