Prima pagină » Sport » SECRETUL Simonei Halep: ”Nu sunt înaltă, nu am mușchi, puterea mea vine din altă parte”

SECRETUL Simonei Halep: ”Nu sunt înaltă, nu am mușchi, puterea mea vine din altă parte”

SECRETUL Simonei Halep: ''Nu sunt înaltă, nu am mușchi, puterea mea vine din altă parte''
Jucătoarea Simona Halep le-a explicat, miercuri, jurnaliștilor la conferința de presă susținută în limba engleză, după calificarea în semifinalele US Open, că nu este înaltă și nici nu are mușchi solizi, astfel că puterea ei vine din interior, transmite corespondentul MEDIAFAX la New York.

„Tăria mea vine din interior”, a declarat, miercuri, Simona Halep, întrebată fiind de presa internațională de unde are atâta putere, ținând cont de loviturile imparabile din meciul cu Victoria Azarenka.

„Cred că îmi vine mai multă putere din interiorul meu în timpul jocului. Nu sunt foarte puternică fizic. După cum vedeți, nu am mușchi solizi. Nu sunt înaltă. Am putere înlăuntrul meu. Lupt. Totdeauna este ca o mare provocare pentru mine, fiecare punct este o provocare. Așa ca fac tot ce pot. Alerg după fiecare minge și asta cred că mă face să fiu mai puternică în acest moment”, a continuat ea.

Intrebată cum a dobândit acea putere, ea a spus: „Vine în mod natural, dinlăuntrul meu. Nu am muncit eu s-o dobândesc. Poate parinții mei mi-au dat-o. E așa, dobandită natural.”

Ea a explicat în continuare că tăria interioară îi dă încredere să joace și să caștige, fiind un circuit care trece prin mental.

„Ma simt tare când intru pe teren. Când am venit la acest turneu – după două rezultate bune – am simțit că am destulă putere să caștig meciuri aici. Am simțit că am șansa mea la acest turneu și nu pot să accept să pierd. Cum a fost cu Lisicki: a fost un meci extraordinar, iar în al doilea set, când era 5-5, mi-am spus «nu pot sa pierd». Așa că am luptat și mi-a venit această putere. Adică am început doar să mă calmez și să mă gândesc că pot câștiga fiecare minge”, a adăugat romanca

Jurnaliștii americani au devenit și mai curioși, cerând în continuare detalii: „Și, ținând cont de puterea ta supranaturală….” „Nu e supranaturală, e doar ceva normal”, a tăiat scurt Simona Halep întrebarea.

La conferința de presă susținută anterior de Azarenka, aceasta a declarat că a fost surprinsă să constate ca mingile primite de la Simona Halep nu aveau efectul și intensitatea scontate de ea.

„Ma așteptam să fie rapidă la minge și să joace alert, lovind mingea devreme. Însă majoritatea mingilor ei sunt cam ridicate și ar fi trebuit să profit de asta. Dar și-a schimbat ritmul și au fost unele chestii de care am rămas surprinsă și care nu se văd la televizor, decât când ai de-a face cu ele pe teren. Și întrucât nu ne-am confruntat de mult timp, am fost surprinsă”, a spus Azarenka.

Și Pennetta, întrebată cum evaluează ambele posibile adversare din semifinală, declarase anterior ca de fapt Simona Halep este mai puternică decât Azarenka, iar lumea nu-și dă seama de asta: „Halep nu pare atat de puternica, dar cred ca este mai puternică decât Vika. Ca să câștigi un meci împotriva ei trebuie sa câștigi fiecare punct de șapte ori. E mereu acolo, mereu în calea mingii, iar mingea revine mereu.”

Simona Halep nu a ezitat să comenteze afirmațiile ambelor adversare, complimentând-o pe Pennetta, care i-a descifrat jocul și spunând despre ea că „este foarte deșteaptă”.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA și cap de serie numărul 20, în sferturile de finală ale turneului.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni, joi, pe italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA și cap de serie numărul 26, care a eliminat-o în sferturi pe Petra Kvitova, locul 4 WTA și cap de serie numărul 5, scor 4-6, 6-4, 6-2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!