SIMONA HALEP – PETRA KVITOVA 6-7, 6-3, 6-2: Românca este în FINALĂ la MADRID

SIMONA HALEP - PETRA KVITOVA 6-7, 6-3, 6-2: Românca este în FINALĂ la MADRID

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 4 și locul 5 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii de 3.671.405 euro, învingând-o cu scorul de 6-7 (4), 6-3, 6-2 pe sportiva cehă Petra Kvitova, a cincea favorită și locul 6 mondial.

Halep s-a impus în două ore, 36 de minute și 38 de secunde.

Jucătoarea română a mai întâlnit-o anterior pe Kvitova o singură dată, în finala turneului de la New Haven, în 2013, când învingătoarea a fost tot Halep, scor 6-2, 6-2.

Printre adversarele de la Madrid ale Petrei Kvitova s-a numărat și Sorana Cîrstea, pe care sportiva din Cehia a eliminat-o în primul tur.

Simona Halep o va întâlni în finală pe câștigătoarea meciului dintre jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 3 și locul 3 mondial, și sportiva rusă Maria Șarapova, a opta favorită și locul 9 WTA.

Prin accederea în finală, românca și-a asigurat un premiu de 342.600 de euro și 650 de puncte WTA.

Halep va juca duminică pentru prima dată o finală de turneu Premier Mandatory, cea mai importantă categorie de după Grand Slam. Ea a mai jucat anterior în semifinalele unui turneu Premier Mandatory, la Indian Wells, în luna martie, meci pierdut în fața sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.

Simona Halep a câștigat până în prezent șapte turnee, dintre care șase în 2013 (Nürnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia) și unul în 2014 (Doha). Românca nu a mai pierdut o finală WTA din 2012. Conform WTA, ea a fost învinsă în finalele de la Fes în 2010 și 2011 și Bruxelles în 2012.

Gândul a transmis LIVE TEXT

UPDATE 15.15 Game, set și MECI pentru Simona Halep

UPDATE 15.11 Un nou BREAK pentru Simona și meciul pare a fi gata

UPDATE 15.06 Joc impecabil reușit de Simona care câștigă un game la zero și este foarte aproape de o mare finală

UPDATE 15.02 Halep a ratat două mingi de break iar Kvitova s-a apropiat la un singur game de româncă

UPDATE 14.53 Game fără emoții pentru Simona care controlează autoritar meciul în acest moment

UPDATE 14.48 După șapte game-uri la rând reușite de Halep Kvitova salvează două mingi de break și face primul game din setul trei

UPDATE 14.40 Game rapid reușit de Simona care se distanțează la 2-0

UPDATE 14.37 Simona reușește break-ul în debutul setului decisiv

UPDATE 14.25 Simona a salvat o minge de break cu cel de-al 8-ulea as apoi a fructificat cea de-a treia minge de set

UPDATE 14.20 Simona a avut șansă la mingea de break, dar jocul ei a fost impecabil în ultimele trei game-uri ajungând, între timp la 7 ași

UPDATE 14.15 Cel mai bun game al Simonei din acest set și pentru prima oară în actul secund ea conduce

UPDATE 14.13 BREAK pentru Simona. Acum este 3-3 și setul doi poate curge în favoarea ei

UPDATE 14.09 Un game solid reușit de Simona care rămâne în acest set secund

UPDATE 14.07 Cea mai frumoasă minge a acestui meci a fost jucată în acest game și, din păcate, a fost câștigată de Kvitova care a câștigat și game-ul

UPDATE 13.58 În sfârșit un game ușor câștigat de Simona la 30

UPDATE 13.56 Simona pare că și-a pierdut răbdarea, sau este obosită, pentru că a început să greșească destul de ușor. Este deja 2-0 pentru Kvitova

UPDATE 13.51 Simona își pierde serviciul în primul game al setului secund după ce a servit foarte slab

UPDATE 13.44 Nici o șansă pentru Halep care a încercat să recupereze, după ce a fost condusă cu 4-0, dar deși a ajuns până la 3-4 Kvitova a făcut repede 6-3, apoi 6-4 iar setul s-a încheiat cu o dublă greșeală din partea Simonei

UPDATE 13.35 Simona își en face și ea serviciul și avem tiebreak

UPDATE 13.30 Simona a început bine game-ul, a condus cu 30-15, apoi s-a ajuns la 40-40, dar jocul a fost încheiat de Kvitova cu un as, al patrulea din meci

UPDATE 13.24 Replică pe măsură a Simonei care câștigă, la rându-i, la zero

UPDATE 13.19 Nimic de spus despre acest game câștigat de Kvitova la zero

UPDATE 13.16 Game pentru Simona care a avut puține emoții pentru că de la 40-15 pentru ea Kvitova a reușit să egaleze la 40

UPDATE 13.10 BREAK pentru Simona care profită rapid de cele câteva greșeli neforțate ale cehoaicei și reintră în meci

UPDATE 13.06 Primul break al meciului este reușit de Kvitova, din păcate pentru Simona, care pare să nu fi trecut peste șansele de break ratate mai devreme

UPDATE 13.03 Un game foarte lung în care Kvitova a avut 40-15, Simona a egalat, a avut chiar două șanse de a face break dar până acum fiecare și-a câștigat serviciul

UPDATE 12 55 Un game câștigat foarte repede de Simona chiar dacă a jucat foarte mult pe al doilea serviciu

UPDATE 12.51 A fost rândul cehoaicei să salveze două mingi de break și scorul este acum 2-1 în favoarea ei. Nivelul jocului a crescut și este greu de spus de partea cui va fi victoria

UPDATE 12.45 Simona salvează treu mingi de break și egalează la 1

UPDATE 12.40 Un game foarte rapid câștigat de cehioaica. 1-0 pentru Kvitova

SIMONA HALEP – PETRA KVITOVA LIVE. Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 și locul 5 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Madrid, după ce a trecut în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-2, de sportiva sârbă Ana Ivanovici, favorita numărul 11 și locul 12 WTA.

Halep a învins-o pe Ivanovici după o oră de joc.

După un început mai slab de meci, în care Ivanovici s-a desprins la 2-0, Simona a început să-și revină. Beneficiind și de greșelile neforțate ale jucătoarei din Serbia, Halep a căpătat mai multă încredere și a pus stăpânire pe partidă, ea reușind să câștige consecutiv următoarele șase ghemuri. Nici măcar sfaturile antrenorului Astfel, după aproximativ 27 de minute, Halep a reușit să se impună în prima manșă cu scorul de 6-2.

Edificator pentru primul set stă raportul greșelilor neforțate, 14 în dreptul Anei Ivanovici și doar patru pentru Halep. Raportul loviturilor câștigătoare a fost 6-4 în favoarea jucătoarei din Serbia.

Setul secund a început tot cu Halep la conducere, care a obținut un break, însă imediat Ivanovici a câștigat pe serviciul româncei. În cel de-al treilea ghem, Halep a reușit să câștige la 0 pe serviciul lui Ivanovici. După ce fiecare sportivă și-a câștigat propriul serviciu, Ivanovici a cerut pentru a doua oară în partidă intervenția antrenorului, însă nici de această dată sfaturile tehnicianului nu au avut efectul scontat pentru fostul lider WTA, Halep reușind să se distanțeze la 5-2 și încheind partida la prima minge de meci.

Ca și în primul set, Ivanovici a condus la capitolul lovituri câștigătoare, 8-6, dar și la cel al greșelilor neforțate 10-9.

În urma acestei victorii, Halep și-a luat „revanșa” pentru înfrângerea din partida contând pentru Cupa Federației, care a avut loc la București în ziua de Paște.

Simona Halep a fost susținută, vineri, din tribune de numeroși români, între care și fotbalistul echipei Getafe Ciprian Marica.

Halep o va întâlni în semifinalele turneului dotat cu premii în valoare totală de 3.671.405 euro pe jucătoarea cehă Petra Kvitova, a cincea favorită și locul 6 mondial, care a beneficiat în sferturi de abandonul liderului mondial, americanca Serena Williams.

Simona Halep și Petra Kvitova s-au mai întâlnit o singură dată, în finala turneului de la New Haven, în 2013. Halep s-a impus atunci cu scorul de 6-2, 6-2.

Pentru calificarea în penultimul act al competiției, Halep va primi 390 de puncte WTA și un cec în valoare de 172.425 de euro.

Aceasta este a doua semifinală de turneu Premier Mandatory pentru Simona Halep, după cea de la Indian Wells, din luna martie, pierdută de româncă în fața sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine