Prima pagină » Sport » Simona Halep riscă să rateze Indian Wells. „Ar putea recurge și la o intervenție chirurgicală”

Simona Halep riscă să rateze Indian Wells. „Ar putea recurge și la o intervenție chirurgicală”

Simona Halep riscă să rateze Indian Wells. „Ar putea recurge și la o intervenție chirurgicală
Detalii pe gândul

„Când vorbim de un om normal, care nu face sport de performanță, durerile în astfel de situații sunt destul de mici. Dar la sportivii de performanță, cum e și cazul Simonei, lucrurile se schimbă radical. (…) La problema medicală pe care o are Simona se recomandă repaus timp de o lună, proceduri de fizioterapie și administrarea de antiinflamatorii.

Dacă se constată, în timp, din nou, o recidivă, atunci perioada de repaos poate ajunge până la șase săptămâni. Dacă recidivele sunt foarte dese, atunci se poate recurge și la intervenția cirurgicală. Asta doar în cazuri excepționale”, a dezvăluit Predescu, pentru Adevărul, citat de digisport.ro.

Simona a abandonat competiția de la Doha și a postat un mesaj pentru fani. Românca a fost diagnosticată cu tendinită.

„Din păcate, accidentarea s-a agravat ieri, în timpul celui de-al doilea set, și a devenit foarte dureroasă. Am mers la Doha cu speranța că mă voi recupera 100%, dar după fiecare meci piciorul meu era din ce în ce mai rău.

E frustrant să te califici în semifinale la un turneu așa mare, de la care am amintiri frumoase, și să te retragi din cauza unei accidentări. A fost o decizie dificilă, dar după ce am discutat cu echipa mea, a trebuit să accept realitatea și să continui cu tratamentul.

Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin. Sper să revin pe teren cât mai curând posibil”, a precizat Halep.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...