Prima pagină » Sport » Steaua București a anunțat cine va prelua echipa

Steaua București a anunțat cine va prelua echipa

Steaua București a anunțat cine va prelua echipa
Tehnicianul Constantin Gâlcă a fost numit, luni, în funcția de antrenor principal al echipei Steaua București, după plecarea lui Laurențiu Reghecampf la formația saudită Al Hilal, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul clubului.

Potrivit surselor citate, Constantin Gâlcă s-a întâlnit, luni dimineață, cu patronul Gigi Becali, la penitenciarul Poarta Albă, iar în urma discuției cei doi au ajuns la un acord pentru semnarea contractului.

Constantin Gâlcă, în vârstă de 42 de ani, a evoluat în cariera sa la Progresul București, FC Argeș, Steaua, Real Mallorca, Espanol Barcelona, Villarreal, Real Zaragoza, Almeria și Gimnastic Tarragona.

La echipa națională, Gâlcă a avut 68 de prezențe, reușind să marcheze patru goluri. El a participat la turneele finale ale Cupei Mondiale din 1994 și 1998 și ale Campionatului European din 1996 și 2000.

În ultimul an, Gâlcă a fost selecționerul echipei naționale sub 17 ani a României, iar înainte a pregătit formația secundă a clubului spaniol Almeria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Vânătorul de extratereștri de la Harvard” va conduce noul consiliu OZN al lui Donald Trump