Prima pagină » Sport » Steaua l-a ratat pe antrenorul care va prelua una dintre cele mai bune echipe din Europa

Steaua l-a ratat pe antrenorul care va prelua una dintre cele mai bune echipe din Europa

Steaua l-a ratat pe antrenorul care va prelua una dintre cele mai bune echipe din Europa
Steaua a avut șansa de a-l aduce pe omul care va prelua naționala Italiei după Euro 2016. Dezvăluirea a fost făcută de un fost secund al "roș-albaștrilor", Renzo Rossi.

„Ventura (n.r. viitorul selecționer al Italiei) ar fi putut ajunge la Steaua. Au fost discuții, a fost propus, era dispus să vină pentru că la momentul respectiv era liber de contract, înainte să meargă la Bari. Era dispus la o experiență în străinătate. A fost propus, dar nu s-a mers mai departe pentru că se considera că nu e un antrenor prea bun”, a dezvăluit Rossi la Digisport.

Conform spuselor lui Rossi, Giampiero Ventura ar fi fost dispus să vină la Steaua între aprilie 2009, atunci când s-a despărțit de Pisa, și iunie 2009, când a fost instalat la Bari.

Antrenorul în vârstă de 68 de ani a petrecut un an și jumătate în sudul Italiei, iar între 2011 și 2016 s-a aflat pe banca lui Torino.

Ventura nu are niciun trofeu în carieră, astfel că numirea sa ca selecționer al Italiei, după plecarea lui Antonio Conte, care va prelua Chelsea după Euro 2016, a uimit multă lume.

Giampiero Ventura și-a început cariera de „principal” încă din 1981, însă a debutat în Serie A abia în 1998, pe banca lui Cagliari. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi